Are You Humble Enough to Be Care-Free?/ro
From Gospel Translations
1 Petru 5:5-7 Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har. Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi se îngrijeşte de voi.
Introducere
Umilinţa nu este o trăsătură de caracter foarte îndrăgită în lumea modernă. Nu este trâmbiţată prin talk-show-uri sau adulată în discursurile absolvenţilor, ori lăudată prin diverse seminarii, ori pusă pe o listă a valorilor esenţiale. Şi dacă mergeţi la rafturile masive cu cărţi de la biblioteca universităţii nu veţi găsi tratate despre umilinţă.
Motivul de bază al acestei situaţii nu este greu de găsit: umilinţa nu poate supravieţui decât în prezenţa lui Dumnezeu. Când Dumnezeu pleacă, şi umilinţa se duce cu El. De fapt am putea spune că umilinţa îl urmăreşte pe Dumnezeu ca o umbră. Ne putem aştepta să vedem umilinţa aplaudată în societatea noastră tot la fel de des cât îl găsim pe Dumnezeu elogiat – adică mai niciodată.
In Septembrie (ziua 12) ziarul Star Tribune a publicat un editorial ce trata despre atmosfera ce sufocă umilinţa:
Există unii care se agaţă în mod naiv de amintirea nostalgică a lui Dumnezeu. Creştinul obişnuit care merge la biserică petrece câteva ore pe săptămână pentru a face experienţa sacrului… Însă în restul timpului, se cufundă într-o societate care nu-l mai recunoaşte pe Dumnezeu ca fiind Atotputernic şi Atoateştiutor, ce trebuie iubit şi venerat… În ziua de azi suntem prea sofisticaţi pentru Dumnezeu. Ne descurcăm pe cont propriu, suntem gata să facem alegeri şi să ne definim propria existenţă.
În această atmosferă umilinţa nu poate supravieţui. Dispare odată cu Dumnezeu. Când Dumnezeu este neglijat, îi ia locul zeul de pe locul doi, adică omul. Iar aceasta este prin definiţie opusul umilinţei, adică mândria.
Aşadar atmosfera pe care o respirăm este ostilă umilinţei. Iar acest text este complet străin de timpurile noastre şi în acelaşi timp cu desăvârşire necesar. Dacă ceea ce se afirmă aici nu capătă contur în viaţa noastră, nu vom fi o biserică creştină şi nu vom fi sare şi lumină într-o lume ce agonizează.
Umilinţa este necesară în viaţa creştină
Tema principală a acestui mesaj este aceea că noi, creştinii ar trebui să fim oameni umili. Porunca vine de trei ori sub diverse forme.
- Verset 5a: "Şi voi, tinerilor, fiţi supuşi [adică, fiţi umili faţă de] bătrânii voştri."
- Verset 5b: "Şi în toate legăturile voastre să fiţi împodobiţi cu smerenie.”
- Verset 6: "Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu.”
Aşadar ideea principală este clară în aceste trei versete: umilinţa este necesară în viaţa unui creştin. Este trăsătura definitorie a unui creştin autentic.
Patru îndemnuri către umilinţă
Aşadar Petru dă motive sau îndemnuri pentru a fi umili—cel puţin patru.
- Verset 5b: "Dumnezeu se opune celor mândri." Nimic nu poate fi mai rău decât să ai un adversar infinit de puternic şi sfânt ca Dumnezeu, care îţi stă împotrivă. Aşadar nu fi mândru.
- Verset 5b: "Dumnezeu dă haruri celor umili." Şi chiar că nimic nu poate fi mai plăcut decât ca Dumnezeu cel infinit de puternic şi de înţelept să te trateze cu favoruri. El face acest lucru cu cei umili. Motivul nu constă în faptul că umilinţa este practicarea unei virtuţi ce câştigă haruri, ci faptul că umilinţa este mărturisirea unei goliciuni interioare ce primeşte haruri. Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este Împărăţia Cerurilor.
- Verset 6: Dumnezeu îşi va întrebuinţa Mâna sa cea Atotputernică pentru a-i ridica pe cei umili: "Plecaţi-vă, aşadar, sub mâna cea puternică a lui Dumnezeu, iar El vă va înălţa la timpul potrivit.”
- Verset 7: Dumnezeu va avea grijă de cei umili cu Mâna sa cea Puternică: " Aruncă-ţi asupra Lui toate neliniştile tale, pentru că El are grijă de tine."
Fii umil, pentru că, dacă eşti mândru, Dumnezeu va fi împotriva mândriei tale, însă dacă vei fi umil îţi va dărui haruri, te va ridica la vremea potrivită şi va avea grijă de tine de-a lungul vieţii, deci nu trebuie să te nelinişteşti.
Două întrebări
Acestea sunt ideile principale ale textului. Însă cum vor prinde rădăcini în inima şi mintea noastră şi cum o să facă o puternică diferenţă în felul în care trăim spre slava lui Dumnezeu? Lăsaţi-mă să încerc să aprofundez ideea punând două întrebări:
- Ce este mândria şi ce este umilinţa?
- Care este legătura dintre umilinţă şi a nu fi neliniştit?
Ce legătură există între umilinţă şi a nu fi neliniştit?
Voi începe cu cea de-a doua. Aţi observat în Biblia Americană Standard, versiune nouă, legătura gramaticală între versetul 6 şi versetul 7? „Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. 7. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi se îngrijeşte de voi.” Nu este pur şi simplu o propoziţie nouă. Este o propoziţie subordonată. „Smeriţi-vă… aruncând asupra Lui neliniştile voastre.” Cred că aruncarea grijilor noastre asupra lui Dumnezeu este expresia umilinţei. E ca şi cum am spune „Mănâncă civilizat…mestecă cu gura închisă.” „Condu cu grijă…. Ţinându-ţi ochii larg deschişi.” „Fii generos… invitând pe cineva la masă de Ziua Recunoştinţei.”
„Smeriţi-vă… aruncând asupra Lui neliniştile voastre.” Una din felurile în care se exprimă umilinţa voastră este să aruncaţi grijile voastre asupra lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că una din piedicile de a vă arunca neliniştile voastre asupra lui Dumnezeu este mândria. Ceea ce înseamnă că grija excesivă pentru viitorul vostru este probabil o formă de mândrie.
Nu am terminat nici pe departe să discutăm despre lucrurile astea. Dar pentru a simţi deplin forţa impactului trebuie să răspundem la prima întrebare, după care ne vom întoarce la legătura dintre mândrie şi nelinişte.
Ce este mândria şi umilinţa?
Cea de-a doua întrebare era „Ce este mândria şi umilinţa?”
Voi încerca să răspund la aceasta cu zece observaţii biblice despre mândrie. Umilinţa este exact opusul său.
1. Mândria este auto satisfacţie
Dumnezeu îi vorbeşte lui Israel în Cartea lui Osea 13:4–6,
Dar Eu sunt Domnul Dumnezeul tău din Ţara Egiptului încoace… 5 Eu te-am cunoscut în pustie, într-un pământ fără apă. 6 Dar când au dat de o păşune, s-au săturat, şi când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie; de aceea M-au uitat” (Cf. Ieremia 49:4.)
2. Mândria este auto suficienţă şi încredere în forţele proprii
Moise avertizează poporul lui Dumnezeu în Deuteronom 8:11–17 despre ce se va întâmpla când vor ajunge în ţara făgăduită:
Luaţi aminte . . . 12 când vei mânca şi te vei sătura, când vei zidi şi vei locui în case frumoase, 13 când vei vedea înmulţindu-ţi-se cirezile de boi şi turmele de oi, mărindu-ţi-se argintul şi aurul, şi crescându-ţi tot ce ai … 14 ia seama să nu ţi se umfle inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei… [iar tu ] 17 vezi să nu zici în inima ta: „Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.”
Bunătatea lui Dumnezeu este transformată în auto suficienţă