Why Small Groups?/Why Small Groups?/ro
From Gospel Translations
JoyaTeemer (Talk | contribs) |
|||
| Line 30: | Line 30: | ||
În ciuda tuturor acestor griji pe care le‑am exprimat, eu consider că Grupurile Mici trebuie să fie o prioritate pentru fiecare creştin şi pentru fiecare biserică. De ce? Pentru că Scriptura subliniază mereu importanţa vitală a relaţiilor. J.I. Packer face aceeaşi afirmaţie: | În ciuda tuturor acestor griji pe care le‑am exprimat, eu consider că Grupurile Mici trebuie să fie o prioritate pentru fiecare creştin şi pentru fiecare biserică. De ce? Pentru că Scriptura subliniază mereu importanţa vitală a relaţiilor. J.I. Packer face aceeaşi afirmaţie: | ||
| - | <blockquote>''Nu ar trebui să privim relaţiile dintre noi, credincioşii, ca fiind un lux spiritual, o adăugire opţională, poate chiar de dorit, lângă timpul devoţional privat. Părtăşia este unul dintre marile concepte ale NouluiTestament: ea este vitală pentru sănătatea spirituală a credinciosului şi un element central al adevăratei vieţi de credinţă a Bisericii... Biserica va înflori iar credincioşii vor fi puternici numai atunci când se bucură de părtăşie.”''<ref>2</ref></blockquote> | + | <blockquote>''Nu ar trebui să privim relaţiile dintre noi, credincioşii, ca fiind un lux spiritual, o adăugire opţională, poate chiar de dorit, lângă timpul devoţional privat. Părtăşia este unul dintre marile concepte ale NouluiTestament: ea este vitală pentru sănătatea spirituală a credinciosului şi un element central al adevăratei vieţi de credinţă a Bisericii... Biserica va înflori iar credincioşii vor fi puternici numai atunci când se bucură de părtăşie.”''<ref>2</ref></blockquote> |
Nu se poate experimenta o părtăşie reală într‑o adunare de 200 sau 2000 de membri. De aceea eu consider că bisericile trebuie să îşi creeze Grupuri Mici în care credincioşii să dezvolte relaţii profunde, în care ei vor putea „să cunoască şi să fie cunoscuţi”. O biserică interesată să urmeze un model biblic nu se va mulţumi doar „să aibă” Grupuri Mici, nu îşi va programa doar „să ofere” Grupuri Mici. Mai degrabă se va zidi, ''va fi construită pe temelia şi prin intermediul'' Grupurilor Mici. | Nu se poate experimenta o părtăşie reală într‑o adunare de 200 sau 2000 de membri. De aceea eu consider că bisericile trebuie să îşi creeze Grupuri Mici în care credincioşii să dezvolte relaţii profunde, în care ei vor putea „să cunoască şi să fie cunoscuţi”. O biserică interesată să urmeze un model biblic nu se va mulţumi doar „să aibă” Grupuri Mici, nu îşi va programa doar „să ofere” Grupuri Mici. Mai degrabă se va zidi, ''va fi construită pe temelia şi prin intermediul'' Grupurilor Mici. | ||
| Line 56: | Line 56: | ||
V‑am pomenit mai devreme definiţia pe care o dă Dr. Grudem sfinţirii. Iată cum defineşte el doctrina neprihănirii/justificării: | V‑am pomenit mai devreme definiţia pe care o dă Dr. Grudem sfinţirii. Iată cum defineşte el doctrina neprihănirii/justificării: | ||
| - | <blockquote>''A fi socotit neprihănit este un act legal/decret instantaneu al lui Dumnezeu, prin care El 1) ne consideră păcatele iertate şi ne vede „îmbrăcaţi, înfăşuraţi” în neprihănirea lui Cristos şi 2) declară că suntem îndreptăţiţi/justificaţi în ochii Lui.''<ref>4</ref> <blockquote></blockquote></blockquote> | + | <blockquote>''A fi socotit neprihănit este un act legal/decret instantaneu al lui Dumnezeu, prin care El 1) ne consideră păcatele iertate şi ne vede „îmbrăcaţi, înfăşuraţi” în neprihănirea lui Cristos şi 2) declară că suntem îndreptăţiţi/justificaţi în ochii Lui.''<ref>4</ref> <blockquote></blockquote></blockquote> |
A fi socotit neprihănit/justificat se referă la poziţia credinciosului înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu te‑a socotit neprihănit din clipa în care ai fost născut din nou. În raport cu lucrarea de răscumpărare a lui Cristos, Dumnezeu ţi‑a considerat păcatele iertate şi a declarat că te socoteşte neprihănit/justificat. | A fi socotit neprihănit/justificat se referă la poziţia credinciosului înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu te‑a socotit neprihănit din clipa în care ai fost născut din nou. În raport cu lucrarea de răscumpărare a lui Cristos, Dumnezeu ţi‑a considerat păcatele iertate şi a declarat că te socoteşte neprihănit/justificat. | ||
| Line 125: | Line 125: | ||
Cartea lui Iacov foloseşte o comparaţie hazlie pentru a ilustra importanţa aplicaţiei: | Cartea lui Iacov foloseşte o comparaţie hazlie pentru a ilustra importanţa aplicaţiei: | ||
| - | <blockquote>''„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându‑vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu‑l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într‑o oglindă; şi, după ce s‑a privit, pleacă şi uită îndată cum era.” (Iacov 1:22‑24)''</blockquote> | + | <blockquote>''„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându‑vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu‑l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într‑o oglindă; şi, după ce s‑a privit, pleacă şi uită îndată cum era.” (Iacov 1:22‑24)''</blockquote> |
Nu ştiu pe nimeni care să se trezească dimineaţa, să se uite în oglindă, şi apoi să plece de acasă fără să facă unele retuşuri strategice la înfăţişarea lui. De fapt, putem spune că cei mai mulţi dintre noi petrecem un timp considerabil în faţa oglinzii, în fiecare dimineaţă – pentru a evalua „pagubele” produse în timpul somnului şi mai apoi pentru a face „reparaţiile” de rigoare. Dacă ar fi să mă iau după un articol pe care l‑am citit odată în „Newsweek”, într‑o viaţă de om, fiecare dintre noi petrecem cam şapte ani în baie.8 Cred că cel mai mult din timpul acesta îl consumăm uitându‑ne în oglindă, străduindu‑ne cu disperare să facem ajustări semnificative la aspectul nostru. | Nu ştiu pe nimeni care să se trezească dimineaţa, să se uite în oglindă, şi apoi să plece de acasă fără să facă unele retuşuri strategice la înfăţişarea lui. De fapt, putem spune că cei mai mulţi dintre noi petrecem un timp considerabil în faţa oglinzii, în fiecare dimineaţă – pentru a evalua „pagubele” produse în timpul somnului şi mai apoi pentru a face „reparaţiile” de rigoare. Dacă ar fi să mă iau după un articol pe care l‑am citit odată în „Newsweek”, într‑o viaţă de om, fiecare dintre noi petrecem cam şapte ani în baie.8 Cred că cel mai mult din timpul acesta îl consumăm uitându‑ne în oglindă, străduindu‑ne cu disperare să facem ajustări semnificative la aspectul nostru. | ||
| + | |||
| + | {{rightInsert|'''2''' Poţi identifica un verset sau un pasaj din Biblie care te-a provocat la schimbare? Rezumă conţinutul lui în spaţiul acesta: | ||
| + | |||
| + | |||
Doamnelor, probabil voi ar trebui să mai adăugaţi vreo trei ani la timpul acela de „renovări exterioare”, ca să‑l putem rotunji la aproximativ un deceniu – şi nici aşa nu e sigur că l‑am evaluat corespunzător. Credeţi‑mă pe cuvânt! Am tot respectul faţă de soţia mea şi cele trei fete ale noastre, dar am şi dovezi zdrobitoare! A fost o vreme din viaţa noastră, când fetele erau mai mici, iar eu puteam scoate din mânecă activităţi distractive pentru întreaga familie, fără nicio problemă. Acum, nici nu mai putem ieşi la o îngheţată împreună fără să îşi facă freze şi coafuri de prinţese! | Doamnelor, probabil voi ar trebui să mai adăugaţi vreo trei ani la timpul acela de „renovări exterioare”, ca să‑l putem rotunji la aproximativ un deceniu – şi nici aşa nu e sigur că l‑am evaluat corespunzător. Credeţi‑mă pe cuvânt! Am tot respectul faţă de soţia mea şi cele trei fete ale noastre, dar am şi dovezi zdrobitoare! A fost o vreme din viaţa noastră, când fetele erau mai mici, iar eu puteam scoate din mânecă activităţi distractive pentru întreaga familie, fără nicio problemă. Acum, nici nu mai putem ieşi la o îngheţată împreună fără să îşi facă freze şi coafuri de prinţese! | ||
| Line 155: | Line 159: | ||
În biserica în care slujesc, noi numim Grupurile Mici „grupuri în care se poartă de grijă”. Nu este o denumire nemaiauzită, însă ea acoperă un al doilea mare scop pe care îl are în vedere Grupul Mic. Primul este acela de a crea un context în care fiecare membru poate să urmărească sfinţirea, iar al doilea este acela de a crea un context în care fiecare membru poate să poarte de grijă şi să i se poarte de grijă. Acest principiu derivă direct din Scriptură: | În biserica în care slujesc, noi numim Grupurile Mici „grupuri în care se poartă de grijă”. Nu este o denumire nemaiauzită, însă ea acoperă un al doilea mare scop pe care îl are în vedere Grupul Mic. Primul este acela de a crea un context în care fiecare membru poate să urmărească sfinţirea, iar al doilea este acela de a crea un context în care fiecare membru poate să poarte de grijă şi să i se poarte de grijă. Acest principiu derivă direct din Scriptură: | ||
| - | <blockquote>''„Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă sufere un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.” (1 Corinteni 12:24‑26)''</blockquote> | + | <blockquote>''„Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă sufere un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.” (1 Corinteni 12:24‑26)''</blockquote> |
Creştinii au fost caracterizaţi întotdeauna de o dragoste jertfitoare, unii pentru alţii. Ni se porunceşte să ne purtăm de grijă unii altora în mod altruist, fără favoritisme. „Purtaţi‑vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Cristos.” (Gal.6:2) | Creştinii au fost caracterizaţi întotdeauna de o dragoste jertfitoare, unii pentru alţii. Ni se porunceşte să ne purtăm de grijă unii altora în mod altruist, fără favoritisme. „Purtaţi‑vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Cristos.” (Gal.6:2) | ||
| Line 196: | Line 200: | ||
Unii creştini descriu lucrarea Duhului Sfânt în termeni foarte înguşti, limitaţi, provocând astfel suficient de multe controverse care nu sunt necesare. Gordon Fee, profesor la universitate creştină, care a finalizat de curând un studiu foarte important asupra scrierilor lui Pavel legate de Duhul Sfânt, ne îndeamnă la o altă abordare. Vă rog să luaţi aminte la paragraful următor din cartea sa intitulată God’s Empowering Presence (Rom: Prezenţa lui Dumnezeu care dă putere): | Unii creştini descriu lucrarea Duhului Sfânt în termeni foarte înguşti, limitaţi, provocând astfel suficient de multe controverse care nu sunt necesare. Gordon Fee, profesor la universitate creştină, care a finalizat de curând un studiu foarte important asupra scrierilor lui Pavel legate de Duhul Sfânt, ne îndeamnă la o altă abordare. Vă rog să luaţi aminte la paragraful următor din cartea sa intitulată God’s Empowering Presence (Rom: Prezenţa lui Dumnezeu care dă putere): | ||
| - | {{leftInsert|'''Pentru studiu suplimentar:'''Citeşte 1 Timotei 4:14 şi 2 Timotei 1:6. Care sunt cele două porunci referitoare la darurile spirituale pe care Pavel le dă lui Timotei?}}<blockquote>''Din perspectiva lui Pavel, puterea nu trebuie percepută numai ca miraculoasă, extraordinară... Pavel a înţeles puterea Duhului Sfânt în înţelesul cel mai larg al cuvântului.”''<ref>10</ref></blockquote> | + | {{leftInsert|'''Pentru studiu suplimentar:'''Citeşte 1 Timotei 4:14 şi 2 Timotei 1:6. Care sunt cele două porunci referitoare la darurile spirituale pe care Pavel le dă lui Timotei?}}<blockquote>''Din perspectiva lui Pavel, puterea nu trebuie percepută numai ca miraculoasă, extraordinară... Pavel a înţeles puterea Duhului Sfânt în înţelesul cel mai larg al cuvântului.”''<ref>10</ref></blockquote> |
Îmi place foarte mult tot ce e miraculos şi extraordinar, însă e foarte uşor să fii absorbit de asemenea manifestări. Grupurile noastre Mici trebuie să se familiarizeze cu lucrările variate şi distincte ale Duhului Sfânt. Ar trebui să căutăm să înţelegem puterea Duhului „în înţelesul cel mai larg al cuvântului” printr‑o combinaţie de studiu doctrinar, experienţă şi punere în practică. Aş recomanda a se începe cu un studiu amănunţit al Scripturii referitor la Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt. Acest studiu va urmări să definească, să identifice şi să cultive diferitele daruri ale Duhului pomenite în 1 Cor. 12:8‑10, 28; Efeseni 4:11; Romani 12:6‑8; şi 1 Petru 4:11. Aş mai recomanda să vă stabiliţi pentru Grupul vostru Mic acelaşi obiectiv ca cel al Scripturii: să ajungeţi la punctul în care fiecare membru este capabil să îi slujească pe ceilalţi şi să Îl slăvească pe Dumnezeu prin darurile unice pe care le‑a primit prin Duhul. Fiecare ar trebui să contribuie cu ceva! Daţi‑mi voie să vă ofer câteva sugestii bazate pe experienţa personală şi pe studiul Scripturii. În primul rând, pentru experimenta şi a ne folosi de darurile Duhului Sfânt, trebuie să dezvoltăm obiceiul de a ''comunica'' cu Duhul Sfânt. Pavel îşi încheie cea de‑a doua scrisoare către biserica din Corint spunând: „Harul Domnului Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Cor. 13:14). Este oare „împărtăşirea” (părtăşia) cu Duhul Sfânt o realitate în viaţa ta, aşa ca şi dragostea Tatălui şi harul Domnului Isus Cristos? În al doilea rând, trebuie să evităm să‑L întristăm pe Duhul Sfânt. Îmi place ceea ce spune Jerry Bridges în privinţa aceasta: | Îmi place foarte mult tot ce e miraculos şi extraordinar, însă e foarte uşor să fii absorbit de asemenea manifestări. Grupurile noastre Mici trebuie să se familiarizeze cu lucrările variate şi distincte ale Duhului Sfânt. Ar trebui să căutăm să înţelegem puterea Duhului „în înţelesul cel mai larg al cuvântului” printr‑o combinaţie de studiu doctrinar, experienţă şi punere în practică. Aş recomanda a se începe cu un studiu amănunţit al Scripturii referitor la Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt. Acest studiu va urmări să definească, să identifice şi să cultive diferitele daruri ale Duhului pomenite în 1 Cor. 12:8‑10, 28; Efeseni 4:11; Romani 12:6‑8; şi 1 Petru 4:11. Aş mai recomanda să vă stabiliţi pentru Grupul vostru Mic acelaşi obiectiv ca cel al Scripturii: să ajungeţi la punctul în care fiecare membru este capabil să îi slujească pe ceilalţi şi să Îl slăvească pe Dumnezeu prin darurile unice pe care le‑a primit prin Duhul. Fiecare ar trebui să contribuie cu ceva! Daţi‑mi voie să vă ofer câteva sugestii bazate pe experienţa personală şi pe studiul Scripturii. În primul rând, pentru experimenta şi a ne folosi de darurile Duhului Sfânt, trebuie să dezvoltăm obiceiul de a ''comunica'' cu Duhul Sfânt. Pavel îşi încheie cea de‑a doua scrisoare către biserica din Corint spunând: „Harul Domnului Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Cor. 13:14). Este oare „împărtăşirea” (părtăşia) cu Duhul Sfânt o realitate în viaţa ta, aşa ca şi dragostea Tatălui şi harul Domnului Isus Cristos? În al doilea rând, trebuie să evităm să‑L întristăm pe Duhul Sfânt. Îmi place ceea ce spune Jerry Bridges în privinţa aceasta: | ||
| - | {{leftInsert|'''Meditează asupra textului din 1 Tesaloniceni 5:19.'''Nu te cutremuri gândindu-te că atitudinea şi acţiunile tale pot stinge, pot împiedica lucrarea pe care o face Duhul în grupul vostru?}} <blockquote>''„Este bine de remarcat faptul că Pavel şi‑a scris avertizarea referindu‑se la contextul relaţiilor interpersonale. „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.” (Efeseni 4:30) Să ne înţelegem, orice fel de păcat Îl întristează pe Dumnezeu, iar Pavel ar fi putut insera avertizarea lui în contextul imoralităţii sexuale (Efes. 5:3‑5) sau al minciunii şi furtului (Efes. 4:25,28). Însă el o plasează în contextul păcatelor pe care le comitem aproape fără nicio urmă de vinovăţie sau ruşine. Mesajul ar trebui să fie cât se poate de clar: Dumnezeu este la fel de întristat de păcatele noastre „rafinate, mai subtile” pe cât este de întristat de imoralitatea sexuală sau de lipsa de onestitate. Nu încerc să sugerez că a te supăra pe soţul sau soţia ta este un păcat la fel de serios ca şi curvia. Ceea ce vreau să spun este că a te supăra pe soţul sau soţia ta este un păcat, pur şi simplu, şi că fiecare păcat Îl întristează pe Dumnezeu şi ar trebui să ne întristeze şi pe noi”''<ref>12</ref></blockquote> | + | {{leftInsert|'''Meditează asupra textului din 1 Tesaloniceni 5:19.'''Nu te cutremuri gândindu-te că atitudinea şi acţiunile tale pot stinge, pot împiedica lucrarea pe care o face Duhul în grupul vostru?}} <blockquote>''„Este bine de remarcat faptul că Pavel şi‑a scris avertizarea referindu‑se la contextul relaţiilor interpersonale. „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.” (Efeseni 4:30) Să ne înţelegem, orice fel de păcat Îl întristează pe Dumnezeu, iar Pavel ar fi putut insera avertizarea lui în contextul imoralităţii sexuale (Efes. 5:3‑5) sau al minciunii şi furtului (Efes. 4:25,28). Însă el o plasează în contextul păcatelor pe care le comitem aproape fără nicio urmă de vinovăţie sau ruşine. Mesajul ar trebui să fie cât se poate de clar: Dumnezeu este la fel de întristat de păcatele noastre „rafinate, mai subtile” pe cât este de întristat de imoralitatea sexuală sau de lipsa de onestitate. Nu încerc să sugerez că a te supăra pe soţul sau soţia ta este un păcat la fel de serios ca şi curvia. Ceea ce vreau să spun este că a te supăra pe soţul sau soţia ta este un păcat, pur şi simplu, şi că fiecare păcat Îl întristează pe Dumnezeu şi ar trebui să ne întristeze şi pe noi”''<ref>12</ref></blockquote> |
<br>Atunci când păcătuim, trebuie să reacţionăm imediat la mustrarea sau la atenţionarea pe care o simţim din partea Duhului; altfel, Îl vom întrista şi vom pierde părtăşia cu El. În al treilea rând, trebuie să avem grijă ''să nu stingem Duhul.'' În acest caz, cea mai bună apărare este atacul. Ai grijă să te foloseşti în permanenţă de darurile pe care le‑a pus Dumnezeu în tine? Atunci când simţi că te cheamă să le foloseşti în slujba altora, eşti gata să asculţi imediat? Dacă nu faci asta, atunci să ştii că stingi Duhul. Întâlnirea de grup din săptămâna trecută e dusă şi nu mai poţi face nimic. Întâlnirea care urmează are nevoie de revărsarea proaspătă a Duhului lui Dumnezeu.{{leftInsert|„A fi în aşteptare este unul dintre contextele caracteristice pentru darul Duhului Sfânt... Oamenii care aşteaptă mereu ca ceva să se întâmple sunt candidaţi dezirabili pentru umplerea cu Duhul Sfânt... Atunci când omul nu aşteaptă mare lucru şi este mulţumit cu situaţia lui spirituală la momentul acela nici nu va primi mare lucru, poate mai nimic. Însă aceia care aşteaptă cu nerăbdare să capete tot ce are Dumnezeu de oferit, aceia care îşi doresc lucruri mari de la Domnul, cei care ard de nerăbdare – aceia sunt oamenii pe care Dumnezeu Se bucură să îi binecuvânteze. Aşteaptă-te la minuni, şi ele nu vor întârzia să apară!”<REF>15</REF>'''J. Rodman Williams'''}}Dacă nu aveţi parte de prezenţa Lui acolo, nici nu are rost să vă întâlniţi. Fiecare dintre noi avem responsabilitatea de căuta prezenţa Duhului şi de a fi gata să aflăm ce are El de realizat în Grupul nostru atunci când ne strângem împreună. Wayne Grudem scrie: | <br>Atunci când păcătuim, trebuie să reacţionăm imediat la mustrarea sau la atenţionarea pe care o simţim din partea Duhului; altfel, Îl vom întrista şi vom pierde părtăşia cu El. În al treilea rând, trebuie să avem grijă ''să nu stingem Duhul.'' În acest caz, cea mai bună apărare este atacul. Ai grijă să te foloseşti în permanenţă de darurile pe care le‑a pus Dumnezeu în tine? Atunci când simţi că te cheamă să le foloseşti în slujba altora, eşti gata să asculţi imediat? Dacă nu faci asta, atunci să ştii că stingi Duhul. Întâlnirea de grup din săptămâna trecută e dusă şi nu mai poţi face nimic. Întâlnirea care urmează are nevoie de revărsarea proaspătă a Duhului lui Dumnezeu.{{leftInsert|„A fi în aşteptare este unul dintre contextele caracteristice pentru darul Duhului Sfânt... Oamenii care aşteaptă mereu ca ceva să se întâmple sunt candidaţi dezirabili pentru umplerea cu Duhul Sfânt... Atunci când omul nu aşteaptă mare lucru şi este mulţumit cu situaţia lui spirituală la momentul acela nici nu va primi mare lucru, poate mai nimic. Însă aceia care aşteaptă cu nerăbdare să capete tot ce are Dumnezeu de oferit, aceia care îşi doresc lucruri mari de la Domnul, cei care ard de nerăbdare – aceia sunt oamenii pe care Dumnezeu Se bucură să îi binecuvânteze. Aşteaptă-te la minuni, şi ele nu vor întârzia să apară!”<REF>15</REF>'''J. Rodman Williams'''}}Dacă nu aveţi parte de prezenţa Lui acolo, nici nu are rost să vă întâlniţi. Fiecare dintre noi avem responsabilitatea de căuta prezenţa Duhului şi de a fi gata să aflăm ce are El de realizat în Grupul nostru atunci când ne strângem împreună. Wayne Grudem scrie: | ||
| - | <blockquote>''„Trebuie să admitem că aceste activităţi ale Duhului Sfânt nu pot fi trecute uşor cu vederea şi că ele nu au loc automat în poporul Domnului. Din contră, Duhul Sfânt reflectă plăcerea simţită de Dumnezeu ‑ sau lipsa acesteia ‑ atunci când vede credinţa sau ascultarea (sau opusul acestora) poporului Său... Duhul Sfânt ne dă dovezi puternice, sau din contră, slabe, legate despre prezenţa şi binecuvântările lui Dumnezeu, în funcţie de raportarea noastră la El.”<ref>13</ref>''</blockquote> | + | <blockquote>''„Trebuie să admitem că aceste activităţi ale Duhului Sfânt nu pot fi trecute uşor cu vederea şi că ele nu au loc automat în poporul Domnului. Din contră, Duhul Sfânt reflectă plăcerea simţită de Dumnezeu ‑ sau lipsa acesteia ‑ atunci când vede credinţa sau ascultarea (sau opusul acestora) poporului Său... Duhul Sfânt ne dă dovezi puternice, sau din contră, slabe, legate despre prezenţa şi binecuvântările lui Dumnezeu, în funcţie de raportarea noastră la El.”<ref>13</ref>''</blockquote> |
Care este raportarea ''ta'' la Duhul, de la o zi la alta? Dar în timpul întâlnirilor de Grup Mic? Trebuie să ştii că, într‑o oarecare măsură, raportarea aceasta a ta va determina puterea cu care poate El să lucreze în mijlocul vostru. Haideţi să ne plănuim să nu Îl întristăm sau să nu stingem Duhul, aşa încât să putem avea parte de toată puterea prezenţei şi a plăcerii Sale! | Care este raportarea ''ta'' la Duhul, de la o zi la alta? Dar în timpul întâlnirilor de Grup Mic? Trebuie să ştii că, într‑o oarecare măsură, raportarea aceasta a ta va determina puterea cu care poate El să lucreze în mijlocul vostru. Haideţi să ne plănuim să nu Îl întristăm sau să nu stingem Duhul, aşa încât să putem avea parte de toată puterea prezenţei şi a plăcerii Sale! | ||
Revision as of 19:10, 10 September 2008
- Related resources
- More By
Author Index
More About
Topic Index - About this resource
- Share this
- Tweet
- Our Mission
- This resource is published by Gospel Translations, an online ministry that exists to make gospel-centered books and articles available for free in every nation and language.
Learn more (English).
"Te uiţi, dar nu observi," i‑a spus Sherlock Holmes bunului său prieten, Dr. Watson. "Diferenţa e clară. De exemplu, te‑ai uitat de mai multe ori la treptele care conduc de pe hol în camera aceasta.”
- „Da, de nenumărate ori.” :„De câte ori?”
- „Păi, de câteva sute de ori.”
- „Şi atunci câte trepte sunt?”
- „Cum câte? Nu ştiu.”
- „Tocmai! Nu le‑ai observat cu atenţie. Şi, totuşi, le‑ai văzut. Exact asta încerc să îţi explic. Eu unul ştiu că sunt 17 trepte, pentru că le‑am văzut, dar le‑am şi observat!” [1]
Dacă aţi citit oricare dintre povestirile poliţiste clasice ale lui Sir Arthur Conan Doyle, atunci ştiţi că Sherlock Holmes îl mustra adesea pe bietul Dr. Watson pentru că acesta trecea cu vederea detaliile.
Însă Dr. Watson nu era tocmai novice. Ca și mine, şi probabil ca tine, pur şi simplu nu avea calităţile neobişnuite de observare şi deducţie ale lui Holmes. Se uita şi el la exact aceleaşi lucruri şi situaţii ca Holmes, dar fără să bage în seamă detalii importante. Aşa cum bine remarca Holmes, Watson vedea, dar nu observa, nu lua aminte la detalii. Acum, că veni vorba, dacă eram eu în locul lui Watson, cred că i‑aş fi răspuns faimosului detectiv un pic altfel. Aş fi fost tentat să‑i spun: „Câte trepte? Dar cui îi pasă?! Dă‑i bice şi rezolvă cazul, amice!”
Lui Sherlock Holmes îi păsa. Observarea era arma secretă din arsenalul lui. Şi pentru noi este la fel de importantă, dacă vrem să studiem cu atenţie ideea de Grup Mic. Părerea mea este că noi, cei mai mulţi, vedem grupurile mici aşa cum vedea Watson treptele. Le vedem, dar nu le observăm cu atenţie. Participăm la întâlnirile de grup, dar nu înţelegem adevăratul scop al grupului.De fapt, nici măcar nu înţelegem de ce există Grupul Mic. Iar dacă nu înţelegem scopul lui Dumnezeu pentru a avea grupuri mici, nici nu vom ajunge vreodată să îl ducem la îndeplinire.
Grupurile Mici sunt vitale, dragul meu Watson!
Cred că bisericile din America sunt fascinate de ideea de Grup Mic încă de pe la mijlocul anilor ‘70. Se pare că majoritatea bisericilor au ajuns să experimenteze Grupurile Mici, şi multe dintre ele au Grupuri Mici de diferite feluri implicate activ în viaţa bisericii.
Şi totuşi, admiţând că am o perspectivă limitată asupra fenomenului în ansamblu, aş remarca faptul că un număr destul de mare de biserici nu şi‑au stabilit un scop clar şi un set de obiective biblice atunci când au început lucrarea cu Grupurile Mici. Unele biserici au făcut‑o şi merită să fie lăudate pentru asta. Fără nicio îndoială, bisericile acestea sunt cele care au avut cel mai mare succes în privinţa Grupurilor Mici. Alţii însă au început cu Grupurile Mici pur şi simplu pentru că erau „la modă” – ultima tendinţă în materie de noutate în biserică. E cât se poate de clar că acest motiv nu stă în picioare. Ceea ce e „la modă” în lumea bisericească rareori se întâmplă să ofere şi fundamente solide. Activitatea Grupurilor Mici nu va fi eficientă decât dacă există pentru a le servi unor scopuri bazate pe Scriptură.
De multe ori, Grupurile Mici au eşuat din pricina lipsei fundamentului sau a mandatului lor biblic. Altele au suferit handicapuri majore datorită absenţei resurselor de calitate de care aveau neapărată nevoie. Nu e nicio exagerare dacă afirm că cele mai populare cărţi sau materiale de îndrumare referitoare la Grupurile Mici sunt şocant de subţiri în ceea ce priveşte doctrina sănătoasă.Nu fac această afirmaţie fără suport; de ani de zile le studiez şi am descoperit că se pune mai mare accent pe psihologia şi sociologia modernă, decât pe teologia biblică sănătoasă şi solidă.
Cele mai multe materiale de felul acesta sunt bine lucrate. Ele aduc în prim-plan numeroase întrebări şi ilustraţii care provoacă la gândire. Nu mă îndoiesc de faptul că cei care le publică îşi doresc să‑i ajute pe credincioşi să crească spiritual. Dar în lipsa unui conţinut biblic serios, aceste materiale mai degrabă vor ascunde decât vor descoperi planul lui Dumnezeu pentru mine ca individ sau pentru noi ca grup.
În ciuda tuturor acestor griji pe care le‑am exprimat, eu consider că Grupurile Mici trebuie să fie o prioritate pentru fiecare creştin şi pentru fiecare biserică. De ce? Pentru că Scriptura subliniază mereu importanţa vitală a relaţiilor. J.I. Packer face aceeaşi afirmaţie:
Nu ar trebui să privim relaţiile dintre noi, credincioşii, ca fiind un lux spiritual, o adăugire opţională, poate chiar de dorit, lângă timpul devoţional privat. Părtăşia este unul dintre marile concepte ale NouluiTestament: ea este vitală pentru sănătatea spirituală a credinciosului şi un element central al adevăratei vieţi de credinţă a Bisericii... Biserica va înflori iar credincioşii vor fi puternici numai atunci când se bucură de părtăşie.”[2]
Nu se poate experimenta o părtăşie reală într‑o adunare de 200 sau 2000 de membri. De aceea eu consider că bisericile trebuie să îşi creeze Grupuri Mici în care credincioşii să dezvolte relaţii profunde, în care ei vor putea „să cunoască şi să fie cunoscuţi”. O biserică interesată să urmeze un model biblic nu se va mulţumi doar „să aibă” Grupuri Mici, nu îşi va programa doar „să ofere” Grupuri Mici. Mai degrabă se va zidi, va fi construită pe temelia şi prin intermediul Grupurilor Mici.
Însă, aşa cum am spus şi mai devreme, Grupurile Mici vor sluji cu adevărat bisericii numai dacă sunt fundamentate pe o doctrină sănătoasă şi sunt susţinute de un scop biblic clar statuat. Afirmaţia aceasta ne aduce din nou la titlul capitolului şi la cel al cărţii noastre: De ce avem nevoie de Grupurile Mici?
Pentru a putea răspunde la întrebarea din titlu, daţi‑mi voie să vă prezint ceea ce consider a fi patru scopuri ale Grupurilor Mici prezentate clar în Scriptură: sfinţirea progresivă, grija reciprocă, părtăşia şi lucrarea Duhului Sfânt.
Ce este şi ce nu este SFINŢIREA
Teologul Wayne Grudem ne oferă o definiţie clară şi concisă a acestui concept doctrinar: „Sfinţirea este o lucrare progresivă a lui Dumnezeu în parteneriat cu omul, care ne eliberează din ce în ce mai mult de păcat şi ne transformă din ce în ce mai mult după chipul lui Cristos, în viaţa de zi cu zi.”[3]
- Ai fi ofensat, dar nu ai arăta-o.
- Ai fi ofensat şi ai spune-o deschis.
- Ai plânge în hohote.
- Ai scoate la lumină păcate evidente din viaţa celui ce a îndrăznit să-ţi facă una ca asta.
- I-ai mulţumi că îţi poartă de grijă şi că îi pasă de tine.
Acesta este scopul vieţii de credinţă, nu‑i aşa? Să experimentezi o eliberare progresivă de sub puterea păcatului şi o creştere la fel, progresivă,în asemănarea cu Cristos. Grupurile Mici sunt contextul ideal în care se pot întâmpla acestea două.
Şi totuşi, nu se poate spune că fiecare Grup Mic a fost gândit cu acest scop în minte. Unele Grupuri Mici pun un accent mai mare pe socializare, decât pe sfinţire. Într‑altele, membrii excelează în a se deschide şi a se arăta vulnerabili sau în a asculta şi a arăta foarte multă înţelegere faţă de problemele personale ale celor din grup; totuşi, membri nu sunt confruntaţi pe faţă cu păcatul şi nici nu sunt provocaţi să se schimbe.
Această situaţie este pur şi simplu inacceptabilă. Un grup care nu este clădit pe un scop biblic poate face mai mult rău decât bine. Grupurile care se întâlnesc fără a avea ca obiectiv biblic central dezvoltarea unui caracter creştin autentic au mai degrabă tendinţa de a „cocoloşi” păcatul şi egoismul prezente deja în viaţa noastră, nu de a le confrunta cu toată deschiderea. Nimeni nu are nevoie de asemenea „cocoloşeală”. Din contră, avem nevoie să fim scuturaţi bine, provocaţi şi îndemnaţi, astfel încât să ne schimbăm pentru slava lui Dumnezeu.
Înainte de a trece mai departe, daţi‑mi voie să fac o precizare foarte importantă. Am vorbit cu o mulţime de credincioşi care, fie că sunt conştienţi,fie că nu sunt, nu înţeleg diferenţa doctrinară dintre a fi socotit sfânt/sfinţit şi a fi socotit neprihănit/ justificat. Şi pentru că această confuzie atrage după sine grave consecinţe de ordin spiritual, vă rog să‑mi permiteţi să le definesc, delimitând aceste două concepte majore.Vă rog să mă urmăriţi cu atenţie – tot ce vei citi de aici încolo (ba chiar restul vieţii tale de credinţă!) depinde de înţelegerea clară a acestor două concepte doctrinare.
V‑am pomenit mai devreme definiţia pe care o dă Dr. Grudem sfinţirii. Iată cum defineşte el doctrina neprihănirii/justificării:
A fi socotit neprihănit este un act legal/decret instantaneu al lui Dumnezeu, prin care El 1) ne consideră păcatele iertate şi ne vede „îmbrăcaţi, înfăşuraţi” în neprihănirea lui Cristos şi 2) declară că suntem îndreptăţiţi/justificaţi în ochii Lui.[4]
A fi socotit neprihănit/justificat se referă la poziţia credinciosului înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu te‑a socotit neprihănit din clipa în care ai fost născut din nou. În raport cu lucrarea de răscumpărare a lui Cristos, Dumnezeu ţi‑a considerat păcatele iertate şi a declarat că te socoteşte neprihănit/justificat.
A fi socotit sfânt/sfinţit se referă la practicarea, trăirea noastră înaintea lui Dumnezeu. Ea este un proces permanent de luptă cu păcatul şi de creştere în asemănare cu Cristos. Cu toate că sfinţirea este dovada şi scopul îndreptăţirii/justificării noastre, ea nu trebuie considerată drept condiţie a justificării, drept bază pentru a fi declaraţi îndreptăţiţi. De aici porneşte confuzia pentru mulţi dintre credincioşi. Ei încearcă să câştige ceva ce le‑a fost dat deja în dar, fără plată. Iată ce spune Martin Luther: „Singura noastră contribuţie atunci când suntem declaraţi justificaţi/îndreptăţiţi constă din păcatele noastre, pe care Dumnezeu ni le iartă cu atâta drag.”
Mai sunt şi alte distincţii majore între cele două. A fi socotit justificat înseamnă a fi declarat neprihănit;a fi sfinţit înseamnă a deveni din ce în ce mai sfânt. Justificarea se întâmplă instantaneu, sfinţirea este un proces în etape, e graduală. Justificarea are loc în momentul în care Dumnezeu ne declară neprihăniţi. Ea nu are loc în etape, gradual. Pe când sfinţirea este un proces în desfăşurare în viaţa noastră, atâta vreme ne ţine Domnul cu viaţă. În concluzie, deşi fiecare credincios are parte de acelaşi grad de justificare, în ceea ce priveşte sfinţirea suntem la nivele diferite. Niciodată nu vei fi „mai justificat/mai îndreptăţit” decât te găseşti la momentul acesta, pentru că justificarea este acţiunea lui Dumnezeu. Însă prin Harul lui Dumnezeu, tu poţi deveni din ce în ce mai sfânt, în măsura în care accepţi să colaborezi cu Duhul lui Dumnezeu la procesul transformării tale.
Cu toate că este foarte important să facem distincţie între justificare/îndreptăţire şi sfinţire, aceste două doctrine sunt inseparabile. Dumnezeu nu declară pe cineva justificat/îndreptăţit fără a‑l şi sfinţi. Sfinţirea nu este opţională. Dacă cineva a fost cu adevărat declarat îndreptăţit/justificat, acest lucru va fi evidenţiat în viaţa lui printr‑o lucrare progresivă de sfinţire. Grupurile Mici contribuie la desăvârşirea acestui proces gradual şi impresionant.
Nu încerca asta singur!
Cu toate că sfinţirea este responsabilitatea majoră şi personală a fiecărui credincios, aceasta nu poate fi realizată dacă credinciosul este izolat de biserica locală. Scriptura ne învaţă clar că sfinţirea a fost gândită în aşa fel încât să se realizeze în cadrul bisericii locale – iar Grupurile Mici au o contribuţie foarte mare în acest proces. Vă rog să luaţi aminte la observaţiile apreciatului teolog Bruce Milne:
„Fără excepţie, viaţa de credinţă creştină este una corporativă. Învăţăturile legate de sfinţenie, în creştinism, s‑au concentrat adesea aproape în exclusivitate asupra „bărbatului sfânt” sau „femeii sfinte”, neglijându‑se conceptul biblic de „popor sfânt” sau „biserică sfântă”. Idealul de „creştin omnicompetent”, care este pregătit să facă faţă oricărei bătălii spirituale şi să trăiască mereu o viaţă de victorie asupra păcatului şi a Satanei, a motivat, fără îndoială, nenumărate exemple de caracter creştin; însă, aşa cum ştie orice consilier creştin, acest ideal i‑a împins pe mulţi să ducă o bătălie singuratică care a sfârşit în disperare sau deziluzii sau, chiar mai rău, într‑o trăire ipocrită, duplicitară. Această abordare trebuie reexaminată. Cantitatea enormă de informaţie pe care o găsim în Noul Testament referitoare la viaţa creştină, inclusiv pasajele majore legate de sfinţenie, toate sunt concepute pentru a se adresa unor comunităţi de oameni, unor grupuri sau bisericilor. Toate îndemnurile la sfinţire, la trăire în sfinţenie sunt formulate la plural, „noi”, „voi” (Romani 6:1‑23; Galateni 5:13‑6:10; Efeseni 4:17‑6:18)... Tot aşa stau lucrurile şi în privinţa promisiunilor de victorie, şi ele sunt adresate comunităţii (1Corinteni 15:57; 1 Ioan 5:4; Apoc. 15:2). În alte cuvinte, apostolii percep viaţa de credinţă şi sfinţirea desfăşurându‑se în contextul unei părtăşii în dragoste şi a purtării de grijă unii faţă de alţii.”[6]
Datorită Harului lui Dumnezeu, eu am experimentat ceea ce spune Milne. Cele mai multe dintre transformările majore în viaţa mea de credinţă au avut loc în contextul părtăşiei mele cu biserica locală – în special în Grupurile Mici. De foarte multe ori, membri din Grupul meu Mic m‑au confruntat în dragoste (dar cât se poate de ferm) cu păcatul meu şi m‑au pus să dau socoteală despre schimbările pe care le urmăream. Fără îndoială că Duhul Sfânt este acela care m‑a convins de păcatul meu, însă mi‑e greu să‑mi imaginez unde aş fi ajuns dacă nu aş fi putut conta pe ajutorul acestor prieteni devotaţi. Dumnezeu i‑a folosit de nenumărate ori pentru a mă conştientiza despre păcate din viaţa mea, păcate de care nu aş fi fost conştient dacă trăim de unul singur.
Sunt întristat să văd că unii credincioşi nu doresc să se integreze într‑o biserică locală sau să intre într‑un Grup Mic. Putem spune că se observă cu ochiul liber că nu mai cresc.
Ce e şi mai grav este că ei înşişi nu sunt conştienţi de condiţia lor spirituală şi de faptul că stagnează.
Grupurile Mici sunt mediul în care se oferă încurajare şi corectare şi se cere socoteală (se trage la răspundere), iar toate acestea ne ajută să rămânem pe cale. Pe cât de important este să cultivăm o relaţie personală cu Dumnezeu prin exersarea disciplinelor spirituale, tot pe atâta de important este şi ajutorul fraţilor noştri atunci când urmărim sfinţirea. Dacă îţi doreşti cu pasiune să te schimbi– şi este de dorit ca fiecare credincios să dorească acest lucru – atunci ar trebui să te bucuri când fraţii tău te îndeamnă să creşti. Nu ar trebui să consideri că este un lucru anormal sau că e aspiraţia celor care urmăresc un nivel înalt de maturizare spirituală. Ar trebui să te gândeşti că este un proces natural care urmează naşterii din nou, şi se exprimă prin dorinţa de a te conforma chipului lui Isus Cristos. Ar trebui să fim interesaţi de schimbare în cel mai serios şi fără echivoc mod posibil.
Cine este Natan pentru tine?
Când Cain a fost luat la întrebări de Dumnezeu în legătură cu moartea lui Abel, el a încercat să spună cum că el nu este păzitorul fratelui său (Genesa 4:9). Dar era! Noi toţi suntem! Toţi avem răspunderea de a veghea ca fraţii şi surorile noastre să rămână în voia lui Dumnezeu. Termenul care se foloseşte adesea este „a da/a cere socoteală”. Este vorba despre o modalitate specifică prin care ajungem la sfinţenie, cu ajutorul relaţiilor dintre noi.
Charles Swindoll spune: „A da socoteală include a‑ţi pune viaţa pe tavă în faţa câtorva oameni de încredere, bine aleşi, confidenţii tăi, care să‑ţi spună adevărul – care au dreptul să examineze, să pună întrebări, să aprobe şi să‑ţi dea sfaturi.”bărbaţi, fie din femei, erau concepute astfel pentru a facilita darea de socoteală. Tuturor care doreau să li se alăture li se cerea să răspundă la următoarele întrebări, ca dovadă a justificării/îndreptăţirii şi a dorinţei de a creşte în cunoştinţa lui Dumnezeu:
Ai pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos?
Doreşti să ţi se aducă la cunosştinţă greşelile pe care le faci?
Doreşti ca fiecare dintre noi să îţi spună, din când în când, tot ce are pe inimă în legătură cu tine?
Fii atent! Doreşti să îţi spunem tot ce gandim, tot ce ne nelinişteşte, orice teamă am avea în legătură cu tine?
Doreşti ca atunci când facem asta, să fim cât se poate de deschişi şi apropiaţi, să tăiem în carne vie, să pătrundem până înadâncul inimii tale?
Este dorinţa ta şi intenţia ta ca de fiecare dată când facem cele de mai sus să fii cât se poate de sincer şi deschis, să spui tot ce e în inima ta, fără să ascuzi absolut nimic, fără să te prefaci şi fără să ai rezerve?
După ce erau acceptaţi, membri pueau să fie întrebaţi toate cele de mai sus „ori de câte ori se ivea ocazia”, iar întrebările de mai jos erau puse la fiecare întâlnire:
Ce păcate ai mai făcut – de care eşti conştient - de la ultima noastră întâlnire?
Cu ce fel de ispite te-ai confruntat?
Cum ai fost izbăvit, scăpat din ele?
Ai gândit, ai spus, sau ai făcut vreun lucru despre care nu ştii sigur (ai îndoieli) dacă este păcat sau nu?[8]
Don Cousins numeşte aceasta „ai da voie cuiva să îţi pună întrebări iscoditoare, uneori incomode, pentru a te încuraja să creşti.
Viaţa Regelui David şi a fiului său Solomon dovedesc clar cât de importantă este darea de socoteală. Când David a comis adulterul cu Batşeba şi l–a omorât pe Urie, soţul acesteia, el a fost confruntat – i s‑a cerut socoteală – de către profetul Natan (vezi 2 Samuel 11‑12). Ca urmare a acestui fapt, el s‑a pocăit de păcatul lui şi a primit iertarea lui Dumnezeu. Ce ar fi ajuns David dacă nu l‑ar fi avut pe Natan lângă el?
Pe de altă parte, Solomon nu a avut pe cineva ca Natan să îi ceară socoteală atunci când a început să se îndepărteze de Dumnezeu prin neascultarea poruncilor Lui. În cele din urmă, a fost pedepsit crunt de Dumnezeu pentru păcatul lui. Ce ar fi putut ajunge Solomon dacă ar fi avut alături pe cineva ca Natan? O întrebare la fel de importantă pentru tine este: Ce vei ajunge tu fără un Natan în viaţa ta?
Ia aminte la vorbele lui Solomon: „Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur şi cade, fără să aibă pe altul care să‑l ridice!” (Eclesiastul 4:9‑10). Solomon vorbeşte din experienţă! Dacă el, cel mai înţelept om (cu excepţia Domnului Isus) care a trăit vreodată pe pământ, a avut nevoie să dea socoteală, atunci cu siguranţă că şi noi, fiecare trebuie să o facem!
Există cineva în viaţa ta care poate (şi chiar o face) să îţi pună întrebări şi să ceară explicaţii pentru acţiunile tale, atunci când se cuvine? Spre asta trebuie să ţintim în Grupurile noastre Mici. Exact ca membrii din Grupurile Mici ale lui Wesley (vezi „Tipii ăştia au luat lucrurile în serios!”, pg. anterioară) ne‑am dori ca Grupurile noastre Mici să aplice corect regula de aur din Proverbe 27:17: „După cum fierul ascute fierul, tot aşa...” un om îl poate ajuta pe altul să se îndrepte.
Oglindă, oglinjoară, cine‑i cel mai...?
Relaţiile reprezintă unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru a lucra la sfinţire. Cuvântul lui Dumnezeu este un altul. Nicio transformare nu este mai eficientă ca aceea rezultată în urma aplicării Scripturii în viaţa ta. Sunt conştient de acest fapt ori de câte ori mă ridic să predic Cuvântul. Ce responsabilitate copleşitoare! Cu toate acestea, sunt conştient şi de faptul că vorbele mele – indiferent de pasiunea pe care o pun în vorbire sau de cât de persuasive sunt argumentele mele – de multe ori nu vor aduce roadă! Asta se întâmplă pentru că o simplă ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu nu este suficientă. Cuvântul aduce roade doar atunci când îl aplicăm în viaţa noastră. După cum vom vedea în cele ce urmează, Grupurile Mici sunt contextul ideal în care se poate aplica Cuvântul lui Dumnezeu.
Cartea lui Iacov foloseşte o comparaţie hazlie pentru a ilustra importanţa aplicaţiei:
„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându‑vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu‑l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într‑o oglindă; şi, după ce s‑a privit, pleacă şi uită îndată cum era.” (Iacov 1:22‑24)
Nu ştiu pe nimeni care să se trezească dimineaţa, să se uite în oglindă, şi apoi să plece de acasă fără să facă unele retuşuri strategice la înfăţişarea lui. De fapt, putem spune că cei mai mulţi dintre noi petrecem un timp considerabil în faţa oglinzii, în fiecare dimineaţă – pentru a evalua „pagubele” produse în timpul somnului şi mai apoi pentru a face „reparaţiile” de rigoare. Dacă ar fi să mă iau după un articol pe care l‑am citit odată în „Newsweek”, într‑o viaţă de om, fiecare dintre noi petrecem cam şapte ani în baie.8 Cred că cel mai mult din timpul acesta îl consumăm uitându‑ne în oglindă, străduindu‑ne cu disperare să facem ajustări semnificative la aspectul nostru.
{{rightInsert|2 Poţi identifica un verset sau un pasaj din Biblie care te-a provocat la schimbare? Rezumă conţinutul lui în spaţiul acesta:
Doamnelor, probabil voi ar trebui să mai adăugaţi vreo trei ani la timpul acela de „renovări exterioare”, ca să‑l putem rotunji la aproximativ un deceniu – şi nici aşa nu e sigur că l‑am evaluat corespunzător. Credeţi‑mă pe cuvânt! Am tot respectul faţă de soţia mea şi cele trei fete ale noastre, dar am şi dovezi zdrobitoare! A fost o vreme din viaţa noastră, când fetele erau mai mici, iar eu puteam scoate din mânecă activităţi distractive pentru întreaga familie, fără nicio problemă. Acum, nici nu mai putem ieşi la o îngheţată împreună fără să îşi facă freze şi coafuri de prinţese!
(Mă bucur că fetele mele îmi apreciază simţul umorului. Nu cred că există vreun tată mai mândru ca mine de dragostea lor pentru Dumnezeu.)
N‑ai fi un pic îngrijorat dacă ai cunoaşte pe cineva care se trezeşte în fiecare dimineaţă, se uită în oglindă, şi apoi pleacă fără să schimbe nimic la înfăţişarea lui? Oare cât timp va fi suportat un astfel de om de câtre cei din preajmă? Cam câte zile ai aştepta înainte să îţi iei inima în dinţi şi să îi oferi un pieptene? Pare un scenariu absurd, dar este, oare?
Dacă ar fi să îl credem pe Iacov pe cuvânt, cam asta se întâmplă de fiecare dată când ne uită în Scriptură(în oglindă) şi apoi plecăm mai departe fără a face nicio schimbare.
Un om care se uită în mod obişnuit în oglindă fără a schimba nimic la înfăţişarea lui nu înţelege scopul pentru care e nevoie de oglindă. La fel, cel care citeşte sau ascultă Cuvântul lui Dumnezeu fără să îl pună în aplicare în viaţa lui nu înţelege pentru ce e nevoie de Scriptură.
A citi Biblia, pur şi simplu, sau a asculta predici bune nu te va transforma după chipul lui Cristos. Cu toate că fiecare dintre aceste discipline este esenţială pentru viaţa de credinţă şi fiecare în parte este un mijloc prin care putem fi atinşi de harul Lui, niciuna nu este suficientă în sine. De fapt, cunoştinţele biblice pot fi înşelătoare dacă nu sunt urmate de supunere faţă de Cuvânt. Scopul oglinzii este acela de a ne provoca să facem ajustări. Scopul Scripturii este de a ne provoca la supunere şi de a produce schimbări totale în viaţa noastră.
Aceia care se rezumă la a asculta Cuvântul,duminică după duminică, însă nu pun în aplicare acest Cuvânt în viaţa lor, vor ajunge să experimenteze o autoînşelare din ce în ce mai pronunţată, mai degrabă decât o sfinţire progresivă. Şi totuşi, nu e interesant că aceştia se înşeală, în primul rând, pe ei înşişi? Toţi din preajmă observă că mesajul le intră pe o ureche şi iese pe cealaltă şi că nu se vede nici urmă de supunere, de ascultare faţă de Cuvânt în viaţa lor, şi nici de creştere spirituală.
Acest fapt e tot atât de evident în ce‑i priveşte pe cât de evident ar fi, şi în ce ne priveşte, faptul nu ne‑am spăla şi nu ne‑am aranja când ne‑am trezit, dimineaţa, dacă ne‑am uita în oglindă şi apoi am pleca mai departe fără a pune măcar mâna pe piaptăn, pe săpun sau pe peria de dinţi.
Ele creează contextul în care credinciosul poate pune în aplicare adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa lui, în mod practic şi personal. Totuşi, pentru a aplica Cuvântul în mod eficient, trebuie mai întâi să‑l interpretăm corect.
Unele Grupuri Mici consideră că „studiu biblic” înseamnă etalarea părerilor şi a preferinţelor personale. Nici poveste! Nu ne adunăm pentru a face schimb de păreri; ne adunăm ca să învăţăm adevărurile lui Dumnezeu. Primul pas este acela de a înţelege care este intenţia autorului atunci când a scris cartea respectivă şi cărui auditoriu i se adresează. Abia atunci putem aplica adevărul acela la viaţa noastră, în timp ce îi dăm voie Cuvântului lui Dumnezeu să stăpânească peste noi şi să ne transforme spre slava lui Dumnezeu. (Dacă doreşti să citeşti o carte valoroasă care prezintă în detaliu cum trebuie studiată Scriptura, vezi Lista cu Bibliografia suplimentară de la sfârşitul capitolului.)
Dacă Grupul tău Mic se uită în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu, ar trebui să faceţi mereu ajustări. În fiecare an ar trebui să puteţi să vă uitaţi în urmă şi să identificaţi aspecte distincte în care aţi făcut schimbări în ultimele douăsprezece luni. Participarea la Grupurile Mici ar trebui să atragă după sine această schimbare majoră în viaţa noastră. Schimbarea nu este puţin lucru!
Am fost chemaţi să ne purtăm de grijă unii altora
În biserica în care slujesc, noi numim Grupurile Mici „grupuri în care se poartă de grijă”. Nu este o denumire nemaiauzită, însă ea acoperă un al doilea mare scop pe care îl are în vedere Grupul Mic. Primul este acela de a crea un context în care fiecare membru poate să urmărească sfinţirea, iar al doilea este acela de a crea un context în care fiecare membru poate să poarte de grijă şi să i se poarte de grijă. Acest principiu derivă direct din Scriptură:
„Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă sufere un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.” (1 Corinteni 12:24‑26)
Creştinii au fost caracterizaţi întotdeauna de o dragoste jertfitoare, unii pentru alţii. Ni se porunceşte să ne purtăm de grijă unii altora în mod altruist, fără favoritisme. „Purtaţi‑vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Cristos.” (Gal.6:2)
Într‑un serviciu divin de duminica dimineaţa e clar că există oarecare limite între care se poate aplica o astfel de purtare de grijă.
Dacă, să zicem, sunt în mijlocul un mesaj pe care îl predic şi observ că cineva de pe rândul al şaptelea începe să plângă, nu pot să mă opresc din predicare şi să merg la omul acela să vorbesc cu el. Mi‑ar plăcea să o pot face, dar nu ar fi de folos întregii adunări. Totuşi, în contextul Grupurilor Mici, limitele acestea nu sunt atât de îngrăditoare. Aici putem şi să-i purtăm de grijă celui de lângă noi şi să acceptăm ca alţii să ne poarte nouă de grijă. Nimeni nu trebuie lăsat la o parte sau trecut cu vederea.
Este important de precizat faptul că purtarea de grijă reciprocă şi relaţiile apropiate nu au nicio legătură cu numărul de membri. Multă lume presupune că este imposibil să dezvolţi relaţii apropiate într‑o comunitate numeroasă. De asemenea se presupune adesea că într‑o biserică mică relaţiile apropiate se dezvoltă în mod automat. Amândouă presupunerile sunt eronate. Relaţiile de calitate se pot dezvolta foarte bine şi într‑o biserică mare... cum la fel de bine pot lipsi cu desăvârşire într‑una mică.
Capacitatea de a construi relaţii puternice, de calitate, nu depinde de dimensiunea congregaţiei, ci mai degrabă de înţelegerea şi practica doctrinară a membrilor care compun respectiva congregaţie. Relaţiile de calitate pot înflori în oricare biserică, indiferent de dimensiunea ei, dar numai dacă sunt considerate o valoare şi o necesitate din punct de vedere biblic.
Persoanele care ne vizitează biserica pentru prima dată sunt, de obicei, impresionate de numărul nostru mare de membri. Înţeleg de ce simt aşa. Dar de multe ori le spun: „Cu cât vă implicaţi mai mult aici, cu atât biserica aceasta devine mai mică.” S‑a dovedit a fi un fapt real. O biserică mare nu trebuie să sacrifice relaţiile de calitate – însă trebuie să le ofere Grupurilor Mici şi ocazii de slujire care să facă din purtarea de grijă, unii altora, o realitate incontestabilă.
Redefinirea părtăşiei
De ce avem nevoie de Grupurile Mici? Un al treilea motiv este părtăşia. Multe Grupuri Mici folosesc acest cuvânt fără să înţeleagă ce înseamnă el cu adevărat. Şi ca o consecinţă firească, nu ajung să experimenteze una dintre valorile majore pe care le poate oferi un Grup Mic. Veţi studia părtăşia în profunzime în capitolul următor, aşa că voi încerca să îmi rezum observaţiile la câteva comentarii referitoare la acest subiect de mare importanţă.
A avea părtăşie înseamnă a participa la ceva împreună cu altcineva sau a împărtăşi, a comunica valori comune. Cea mai preţioasă valoare comună nouă, creştinilor, este relaţia cu Dumnezeu Tatăl, prin Dumnezeu Fiul, prin Dumnezeu Duhul Sfânt. Aceasta este substanţa din care se dezvoltă adevărata părtăşie. Relaţia noastră cu Dumnezeu ar trebui să fie subiectul principal al discuţiilor din Grupurile noastre Mici, de vreme ce noi ne adunăm împreună pentru a duce la îndeplinire scopul Lui în biserica locală.
Există, totuşi, un secret aici. Profunzimea relaţiei noastre personale cu Dumnezeu determină nivelul la care experimentăm părtăşia unii cu alţii.
Astfel, pentru a experimenta adevărata părtăşie, credinciosul trebuie să păstreze şi să fie pasionat de relaţia şi trăirea lui cu Dumnezeu. Poate de aceea părtăşia, aşa cum e definită biblic, se întâlneşte atât de rar.
Părtăşia nu este un alt termen folosit pentru defini activităţi cu caracter social. Vă mărturisesc că îmi face mare plăcere să mă uit împreună cu prietenii mei la meciurile celor de la Washington Redskins sau Baltimore Orioles (n.tr. fotbal american). Activităţi de felul acesta pot fi foarte benefice pentru dezvoltarea sănătoasă a unui Grup Mic... dar nu se califică drept „părtăşie”. Nici discuţiile şi schimburile de păreri despre ultimele observaţii ale lui Rush Limbaugh sau Jesse Jackson nu se cheamă că sunt părtăşie. Nu se poate pune egal între activităţi sociale şi părtăşie şi nici nu trebuie confundate unele cu altele. Ele sunt cât se poate de diferite. Nimic nu se compară cu părtăşia de care ne bucurăm atunci când ne închinăm împreună, studiem şi punem în aplicare Scriptura împreună, ne încurajăm şi ne îndreptăm unii pe alţii sau ne relatăm unii altora experienţele pe care le‑am trăit cu Dumnezeu în ultima vreme. Absolut nimic! Activităţile sociale pot crea contextul pentru părtăşie, însă ele sunt punctul de pornire, nu locul unde trebuie să rămânem.
Atunci când petrec timp substanţial cu un alt credincios, dorinţa mea supremă este să avem părtăşie. Eu vreau să aud despre relaţia lui cu Dumnezeu, şi cum Dumnezeu i Se descoperă. Vreau să îi vorbesc apoi despre experienţele mele cu Dumnezeu şi să ne îndemnăm la a creşte în dragoste faţă de El.
Este aceasta şi dorinţa ta? Dacă cineva petrece o după-amiază cu tine, oare va pleca cu o înţelegere proaspătă a lui Dumnezeu şi cu o mai mare dragoste faţă de El? Dacă nu, atunci ai nevoie de schimbare.
Şi acum, haide să analizăm Grupul tău Mic, având această definiţie a părtăşiei în minte. Oare experimentaţi voi părtăşia? Cât timp petreceţi la întâlnirile voastre discutând despre relaţia voastră cu Dumnezeu, aşa cum e ea acum? Dacă mai ieşiţi împreună şi altă dată, în afara întâlnirilor obişnuite de Grup Mic, cât de mult se învârte conversaţia în jurul lucrării pe care o face Dumnezeu în viaţa voastră?
Dacă petreceţi mai mult timp relaxându‑vă, decât străduindu‑vă să creşteţi spiritual, atunci nu vă bucuraţi de adevărata părtăşie biblică – şi nici nu ştiţi ce pierdeţi.
Ce înseamnă să experimentezi şi să demonstrezi că ai darurile Duhului Sfânt
Dumnezeu i-a dat fiecărui credincios daruri spirituale (1 Corinteni 12:1‑7) şi fără îndoială că Se aşteaptă să ne folosim de ele. Numai că, indiferent de numărul de membri dintr‑o biserică, nu te poţi aştepta ca fiecare în parte să exercite aceste daruri în timpul serviciului de duminica dimineaţa. În Grupurile Mici, însă, se poate! În contextul acesta mai restrâns şi personal, fiecare poate să slujească în funcţie de darurile Duhului Sfânt pe care le are. Acesta este cel de‑al patrulea şi cel din urmă motiv pentru care avem nevoie de Grupurile Mici.
Unii creştini descriu lucrarea Duhului Sfânt în termeni foarte înguşti, limitaţi, provocând astfel suficient de multe controverse care nu sunt necesare. Gordon Fee, profesor la universitate creştină, care a finalizat de curând un studiu foarte important asupra scrierilor lui Pavel legate de Duhul Sfânt, ne îndeamnă la o altă abordare. Vă rog să luaţi aminte la paragraful următor din cartea sa intitulată God’s Empowering Presence (Rom: Prezenţa lui Dumnezeu care dă putere):
Din perspectiva lui Pavel, puterea nu trebuie percepută numai ca miraculoasă, extraordinară... Pavel a înţeles puterea Duhului Sfânt în înţelesul cel mai larg al cuvântului.”[11]
Îmi place foarte mult tot ce e miraculos şi extraordinar, însă e foarte uşor să fii absorbit de asemenea manifestări. Grupurile noastre Mici trebuie să se familiarizeze cu lucrările variate şi distincte ale Duhului Sfânt. Ar trebui să căutăm să înţelegem puterea Duhului „în înţelesul cel mai larg al cuvântului” printr‑o combinaţie de studiu doctrinar, experienţă şi punere în practică. Aş recomanda a se începe cu un studiu amănunţit al Scripturii referitor la Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt. Acest studiu va urmări să definească, să identifice şi să cultive diferitele daruri ale Duhului pomenite în 1 Cor. 12:8‑10, 28; Efeseni 4:11; Romani 12:6‑8; şi 1 Petru 4:11. Aş mai recomanda să vă stabiliţi pentru Grupul vostru Mic acelaşi obiectiv ca cel al Scripturii: să ajungeţi la punctul în care fiecare membru este capabil să îi slujească pe ceilalţi şi să Îl slăvească pe Dumnezeu prin darurile unice pe care le‑a primit prin Duhul. Fiecare ar trebui să contribuie cu ceva! Daţi‑mi voie să vă ofer câteva sugestii bazate pe experienţa personală şi pe studiul Scripturii. În primul rând, pentru experimenta şi a ne folosi de darurile Duhului Sfânt, trebuie să dezvoltăm obiceiul de a comunica cu Duhul Sfânt. Pavel îşi încheie cea de‑a doua scrisoare către biserica din Corint spunând: „Harul Domnului Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Cor. 13:14). Este oare „împărtăşirea” (părtăşia) cu Duhul Sfânt o realitate în viaţa ta, aşa ca şi dragostea Tatălui şi harul Domnului Isus Cristos? În al doilea rând, trebuie să evităm să‑L întristăm pe Duhul Sfânt. Îmi place ceea ce spune Jerry Bridges în privinţa aceasta:
„Este bine de remarcat faptul că Pavel şi‑a scris avertizarea referindu‑se la contextul relaţiilor interpersonale. „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.” (Efeseni 4:30) Să ne înţelegem, orice fel de păcat Îl întristează pe Dumnezeu, iar Pavel ar fi putut insera avertizarea lui în contextul imoralităţii sexuale (Efes. 5:3‑5) sau al minciunii şi furtului (Efes. 4:25,28). Însă el o plasează în contextul păcatelor pe care le comitem aproape fără nicio urmă de vinovăţie sau ruşine. Mesajul ar trebui să fie cât se poate de clar: Dumnezeu este la fel de întristat de păcatele noastre „rafinate, mai subtile” pe cât este de întristat de imoralitatea sexuală sau de lipsa de onestitate. Nu încerc să sugerez că a te supăra pe soţul sau soţia ta este un păcat la fel de serios ca şi curvia. Ceea ce vreau să spun este că a te supăra pe soţul sau soţia ta este un păcat, pur şi simplu, şi că fiecare păcat Îl întristează pe Dumnezeu şi ar trebui să ne întristeze şi pe noi”[12]
Atunci când păcătuim, trebuie să reacţionăm imediat la mustrarea sau la atenţionarea pe care o simţim din partea Duhului; altfel, Îl vom întrista şi vom pierde părtăşia cu El. În al treilea rând, trebuie să avem grijă să nu stingem Duhul. În acest caz, cea mai bună apărare este atacul. Ai grijă să te foloseşti în permanenţă de darurile pe care le‑a pus Dumnezeu în tine? Atunci când simţi că te cheamă să le foloseşti în slujba altora, eşti gata să asculţi imediat? Dacă nu faci asta, atunci să ştii că stingi Duhul. Întâlnirea de grup din săptămâna trecută e dusă şi nu mai poţi face nimic. Întâlnirea care urmează are nevoie de revărsarea proaspătă a Duhului lui Dumnezeu.
Dacă nu aveţi parte de prezenţa Lui acolo, nici nu are rost să vă întâlniţi. Fiecare dintre noi avem responsabilitatea de căuta prezenţa Duhului şi de a fi gata să aflăm ce are El de realizat în Grupul nostru atunci când ne strângem împreună. Wayne Grudem scrie:
„Trebuie să admitem că aceste activităţi ale Duhului Sfânt nu pot fi trecute uşor cu vederea şi că ele nu au loc automat în poporul Domnului. Din contră, Duhul Sfânt reflectă plăcerea simţită de Dumnezeu ‑ sau lipsa acesteia ‑ atunci când vede credinţa sau ascultarea (sau opusul acestora) poporului Său... Duhul Sfânt ne dă dovezi puternice, sau din contră, slabe, legate despre prezenţa şi binecuvântările lui Dumnezeu, în funcţie de raportarea noastră la El.”[14]
Care este raportarea ta la Duhul, de la o zi la alta? Dar în timpul întâlnirilor de Grup Mic? Trebuie să ştii că, într‑o oarecare măsură, raportarea aceasta a ta va determina puterea cu care poate El să lucreze în mijlocul vostru. Haideţi să ne plănuim să nu Îl întristăm sau să nu stingem Duhul, aşa încât să putem avea parte de toată puterea prezenţei şi a plăcerii Sale!
În al patrulea rând, ar trebui să mergem la întâlnirile de Grup Mic cu aşteptarea că Duhul Sfânt îşi va face simţită prezenţa, în toată puterea Sa. Este foarte important lucrul acesta! Sentimentul acesta de a fi în aşteptare, a fi pregătit pentru lucrarea Duhului, aduce o mare diferenţă în viaţa Grupurilor Mici. Este diferenţa dintre o întâlnire cu Dumnezeu care îţi schimbă viaţa şi una superficială, un timp petrecut cu ai tăi, fără efecte imediate sau beneficii cu caracter veşnic. Atunci când fiecare membru vine aşteptând cu nerăbdare ca Duhul să Se facă cunoscut şi să îi împrospăteze viaţa, ne vom delecta împreună de puterea vremurilor care au să vie!
De aceea suntem atât de responsabili faţă de Grupurile Mici. Prin Harul Său, suntem transformaţi împreună după chipul lui Cristos, într‑un proces de sfinţire continuă. Împreună avem grijă unii de ceilalţi, avem părtăşie adevărată unii cu alţii şi experimentăm lucrarea Duhului în noi şi prin noi. Nu mai suntem simpli spectatori, care văd doar lucrurile din preajmă – am ajuns să observăm detaliile. Nu mai suntem simpli participanţi – devenim participativi, implicaţi. Nu mai consumăm în mod egoist – în schimb ducem la îndeplinire scopul lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, în timp ce ne aducem contribuţia la zidirea bisericii locale.
Şi când acolo, voi v‑aţi gândit că ne strângem la întâlnirile de Grupurile Mici de dragul bunătăţilor pe care ni le serveşte gazda de fiecare dată!
(Endnotes)
Cite error:
<ref> tags exist, but no <references/> tag was found
