Why Small Groups?/Fellowship Rediscovered/ro

From Gospel Translations

Chiar în inima oraşului Charleston, din Carolina de Sud, se poate vedea o clădire veche a unei biserici. Are vitralii luminoase, care scot în evidenţă solemnitatea zidurilor trainice, din cărămidă roşiatică. Înăuntru, scene cu Isus şi alte personaje din Sfintele Scripturi veghează din chenarele lor cu vitralii, învăluind în lumină locaşul de închinare. Altarul sculptat se înalţă înspre tavanul boltit. Cei care au făcut designul şi au construit acest locaş de închinare au fost deosebit de atenţi la detalii. Deasupra porţii de la intrare, încrustată în cărămidă, este o cruce – simbolul şi esenţa creştinătăţii de 2000 de ani încoace.

Însă vremurile s-au schimbat,iar nevoia oraşului Charleston de a avea un locaş de închinare a fost înlocuită, în zona aceea favorabilă turismului, cu o alta: aceea de a avea un restaurant luxos într-un spaţiu cu potenţial ridicat. Aşadar, azi fosta Church of the Redeemer (rom.: Biserică a Mântuitorului) a devenit Mesa Grill (rom.: Grătarul Mesa). Denumirea bisericii, săpată în placa de marmură de la intrarea dinspre stradă, arată de parcă cineva ar fi încercat să o distrugă cu explozibil. În chenarul de sticlă în care se obişnuia să se posteze anunţurile cu activităţi şi predicile, săptămână după săptămână, tronează acum meniul zilei. Acolo unde erau înainte băncile din lemn masiv care umpleau sala principală, îşi fac loc separeuri cu mese, printre plante impresionante adunate în glastre decorative. Atmosfera este animată de muzică rock; Sting l-a înlocuit pe Handel, aşa cum nachos (n.tr. bucăţele de tortilla,un fel de cipsuri crocante, glazurate cu brânză şi condimente) a înlocuit pâinea de la Cină sau de la comuniune. Niciunul dintre patronii localului nu par să fie deranjaţi în vreun fel de neconcordanţele evidente ale locului.

Să redescoperim părtăşia biblică

Aşa cum ne sugerează titlul capitolului, prezentăm în cele ce urmează un eseu pe tema părtăşiei, iar povestea cu Mesa Grill este o metaforă adecvată, spun eu, menită să ne ajute să înţelegem ce s-a întâmplat cu frumoasa practică a relaţiilor din biserica creştină a zilelor noastre. Am păstrat termenul, ambalajul, dar i-am schimbat înţelesul, aşa încât nu mai reprezintă nici pe departe ceea ce însemna el atunci când a fost inventat de către Cel care l-a definit.

Părtăşia e ca biserica aceea veche. Oamenii au început să folosească termenul pentru a descrie modalităţi de relaţionare care nu au fost menite de la început pentru această atât de importantă adunare a sfinţilor. Şi pentru că Dumnezeu este Cel care a inventat practica respectivă, am face bine să o folosim aşa cum a gândit-o El - fiindcă Dumnezeu nu are de gând să scoată părtăşia la tarabă, să vadă cine dă mai mult, cine-i mai schimbă faţa. Vă aduceţi aminte ce s-a întâmplat atunci când Isus a descoperit că Templul era folosit pentru a aduce câştig?

Ce nu este părtăşia. Tratând-o cu neglijenţă, credincioşii au redefinit părtăşia pentru a o face să însemne orice formă de relaţionare prietenească, umană – mai ales în cazul în care stabilim o relaţie cu cineva şi descoperim că avem interese,experienţe sau puncte de vedere comune. Mie îmi place mişcarea în aer liber. Câteva dintre activităţile mele favorite sunt căţăratul pe munte, trasul la canoe, pescuitul. Când dau peste cineva care ştie, ca mine, ce mare plăcere îţi provoacă mersul pe poteci şi cărări de munte, pe drumuri neumblate sau prin parcuri sau rezervaţii naturale sau care a coborât în canoe pe apele învolburate ori poate cunoaşte fiorul pe care-l simţi când tragi de undiţă şi ştii că ai prins un biban, cu siguranţă că ne lăsăm prinşi într-o conversaţie animată şi prietenoasă. Însă aceasta nu este părtăşie.