Why Small Groups?/Take This Group and Own It!/ro

From Gospel Translations

Vom începe cu povestea a două maşini: un Plymouth Voyager mâncat de ani şi de rugină şi un Lincoln Continental strălucitor, nou‑nouţ. Am avut bucuria de a le conduce pe amândouă, anul trecut, dar credeţi‑mă că le‑am tratat foarte diferit.

Microbuzul marca Plymouth arăta de parcă fusese toată viaţa în posesia unei amărâte de grădiniţe de mâna a doua. Pe tapiţeria ferfeniţă se vedeau urme de papuci, iar pe parbriz urme de năsucuri şi mânuţe. Mocheta era plină de fărâmituri şi resturi de biscuiţi. Ghinde, pietricele, hârtii de gumă de mestecat şi alte „obiecte de colecţie” erau îndesate în suportul pentru pahare. În locaşurile dintre scaune am descoperit un vestigiu bogat de rămăşiţe arheologice. Dacă era să judeci după mirosul care se simţea în banchete, cu siguranţă că geamurile fuseseră uitate deschise în timpul mai multor furtuni cu tunete şi trăznete.

Era un autovehicul care îşi făcuse veacul, până aproape la epuizare.

Lincolnul, pe de altă parte, arăta de parcă abia ieşise de pe linia de asamblare, poate doar cu câteva zile înainte să mă urc eu la volan. Preşurile nu erau lipicioase din pricina sucurilor vărsate pe jos. Oglinda retrovizoare nu fusese ruptă cu brutalitate şi apoi ataşată din nou, de trei ori... Mocheta nou‑nouţă nu duhnea a fluid de motor sau altceva, greu de identificat. Kilometrajul nu fusese resetat după câteva zeci de mii de kilometri, iar de sute de mii nici nu putea fi vorba... Cât despre mirosul dinăuntru – oare numai bărbaţii remarcă aşa ceva? – ah, mirosul acela al interiorului de piele nouă, neatinsă, fără iz de banană în descompunere sau de bebeluş căruia i s‑a făcut rău, sau câte alte mirosuri se mai întâlnesc într‑o maşină a unei familii numeroase.

Ce maşină frumoasă... dar, din păcate era una închiriată, şi aşa am şi tratat‑o. Cumpăram combustibil din cel mai ieftin, acceleram şi frânam fără milă, nu o spălam, nu o aspiram şi nici nu îi schimbam uleiul. Când a venit vremea să o duc înapoi la firma de la care o închiriasem, preşurile care fuseseră odată impecabile erau acum pline de praf şi nisip.

Maşina mea Plymouth Voyager nu e cine ştie ce, când te uiţi la ea, dar este proprietatea mea. (Am şi plătit‑o în întregime!) O spăl, îi schimb uleiul, verific presiunea la pneuri şi o mai şi aspir pe dinăuntru când se îngroaşă prea mult stratul de fărâmituri de biscuiţi. Chiar azi-dimineaţă am dus‑o la un service, în speranţa că meşterii pricepuţi de la Paintmasters vor reuşi să îmi îndrepte una dintre barele pe care tocmai le‑am îndoit. Maşinuţa mea arată mai rău ca oricând, dar este a mea! Maşina aceea de închiriat nu era. Aşa se explică de ce mă port cu un microbuz sătul de ani mai bine decât mă purtam cu Lincolnul de închiriat, chiar dacă era nou‑nouţ.

Diferenţa constă din actul de proprietate. Acesta nu afectează doar felul în care ne îngrijim de maşinile, de casele sau de peluza noastră, ci va determina şi felul în care investim în Grupul nostru Mic – cât de mult sau cât de puţin.

Când te gândeşti la Grupul tău Mic, consideri că este proprietatea ta?

Ţi‑ai însuşit grupul acesta şi viziunea lui ca pe nişte bunuri personale?

Sau poate doar ai închiriat un scaun pentru întâlnirea din fiecare joi seara...

Ştiind că sunt lider de grup, de obicei nu trebuie să‑mi bat capul cu asemenea întrebări. Bineînţeles că grupul este proprietatea mea. Eu trebuie să fiu un exemplu în închinare, în rugăciune, în discuţii şi în părtăşie. Dacă participare mea se rezumă la a veni la întâlnire şi a zâmbi frumos, sunt mari şanse ca întâlnirea aceea să se transforme într‑o ...expoziţie de zâmbete frumoase. (Cu toate că Dumnezeu are atâta har încât poate face minuni şi prin cel mai incompetent lider!)

De curând, prietenul meu Jim a început să conducă sesiunea de discuţii la întâlnirile noastre de Grup, fapt care i‑a oferit lui posibilitatea de a‑ţi dezvolta calităţile de lider‑în‑perspectivă, iar mie, şansa extraordinară de a... mă lăsa pe tânjeală, măcar din când în când. Dintr‑o dată, am ajuns să cred că nu mai e foarte important să studiez dinainte cartea pe care urma să o parcurgem cu întreg grupul. Nu mai eram eu cel care trebuia să se gândească serios pentru a formula întrebările aplicative care îi ajutau pe membri să pună în practică ceea ce învăţau. În următorul semestru Jim – nu eu ‑ trebuia să discearnă dacă Duhul Sfânt era în controlul discuţiilor noastre. Desigur nu vă va fi greu să ghiciţi cine „lupta din greu” cam cu vreo 30 de minute înainte de întâlnire să îşi pregătească cât de cât lecţia! Da, aşa este, chiar eu, onoratul dumneavoastră prieten. În consecinţă, nu numai că neglijam să îmi hrănesc propriul suflet, ci şi tratam cu superficialitate contribuţia mea la discuţiile de Grup.

Dacă vă consideraţi „proprietarul” grupului dumneavoastră, atunci vă veţi face temele cu toată seriozitatea. Veţi veni întotdeauna la timp. Vă veţi strădui ca întâlnirea să fie un adevărat succes. Dar dacă doar „aţi închiriat” un scaun pentru şedinţa respectivă, nu veţi fi motivat să învestiţi în propria persoană. Veţi participa, că doar aşa se cere, şi nici nu‑i rău, însă când grupul ajunge la un impas, sau se impune/cere socoteală şi seriozitate, s‑ar putea mai degrabă să vrei să cauţi un alt grup decât să pui umărul împreună cu ceilalţi pentru a urni din nou carul, sau a „face reparaţii”.

S‑ar putea ca grupul tău să nu fie un Lincoln Continental nou‑nouţ. Se poate să fie un Ford Escort din 1986, cu pneuri roase şi un radiator care curge, dar e al tău! E responsabilitatea ta să te îngrijeşti de el. Ascultă cu atenţie cuvintele lui Pavel către biserica din Efes: „Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea,potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.” (Efeseni 4:16)

Grupul Mic nu‑i aparţine liderului, ci lui Dumnezeu – şi fiecărui membru în parte. Fiecare dintre membrii Grupului tău este în egală măsură şi „proprietarul” Grupului. Fiecare membru are răspunderea de a se asigura că Grupul Îl glorifică pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu te cheamă în alt grup, ai privilegiul să lucrezi în aşa fel încât acesta să funcţioneze la capacitate maximă.

Toţi au câte o misiune

Vecinul nostru din stânga are cel mai frumos gazon de pe strada noastră. Are proprietatea aceea de mai bine de 30 de ani, şi acum, că a ieşit la pensie, îţi petrece o grămadă de vreme făcând‑o să arate extraordinar. Cu vecinul de peste drum, e o altă poveste: dacă se întâmplă cumva ca maşina nevestei lui să fie parcată pe intrarea în curte, el îşi parchează camionul direct pe iarbă. Urmele adânci pe care le lasă în gazon nu îl interesează. Ştiţi de ce? Pentru că ei sunt chiriaşi acolo, şi el ştie că mai devreme sau mai târziu se vor muta. Altcineva va trebui să reînsămânţeze gazonul şi să‑l îngrijească. Asta nu e treaba lui.

Într‑un Grup Mic, fiecare are o slujbă. De aceea pastorii din biserica mea au conceput chiar o „Fişă a postului pentru membrii Grupului Mic”. În ea se prezintă clar ce se aşteaptă de la fiecare membru al unui Grup Mic. Dacă o veţi citi, veţi observa că fiecare membru are grupul „dat în proprietate”, şi aşa trebuie să‑l trateze, cu toată seriozitatea.

Te‑ai gândit vreodată cât de importantă este slujba ta? Este extraordinar de importantă! Brent Detwiller scrie: „Niciunul dintre membrii bisericii nu are voie să se simtă vreodată izolat sau lăsat pe dinafară.” „Biserica va putea face tot ceea ce a chemat‑o Dumnezeu să facă numai dacă şi tu decizi să te implici, cu tot entuziasmul.”^[1]

De unde vine succesul unui grup mic?

Imaginează‑ţi că R.C. Sproul ar da învăţătură în Grupul tău Mic, Larnelle Haris ar conduce închinarea, Billy Graham s‑ar ocupa de proiectele de evanghelizare, şi Maica Tereza ţi‑ar coordona proiectele de slujire. N‑ar fi fantastic? Îţi poţi imagina ce potenţial ar avea un asemenea grup?

Ca să fiu cinstit, cred că un grup de felul acesta ar fi sortit eşecului, pentru că dacă ai trăi în umbra unor lideri atât de dăruiţi de Dumnezeu, ai fi tentat să laşi lucrarea pe mâna „experţilor” şi să‑ţi neglijezi responsabilităţile personale.

Nu e nevoie de un lider extrem de capabil pentru a avea un grup nemaipomenit! Însă e foarte mare nevoie de bărbaţi şi femei dispuşi să asculte şi să aplice Scriptura până la ultima iotă, să trăiască în părtăşie, să se pună în serviciul bisericii locale şi să le vorbească oamenilor despre Cristos.

Petru prezintă esenţa trăirii creştine în comunitate – şi implicit a Grupului Mic – în versetele acestea motivatoare:

„Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi, deci, şi vegheaţi în vederea rugăciunii. Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate. Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire. Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare dintre voi să slujească altora după darul pe care l‑a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i‑o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Cristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.” (1 Petru 4:7‑11)

De mai bine de şapte ani am privilegiul de a conduce un grup care trăieşte pe baza principiului din acest pasaj. Credincioşii din acest grup şi‑au făcut un obicei din a se ruga. Ei au multă dragoste unii pentru alţii. Sunt extraordinar de ospitalieri, şi ce e cel mai frumos, ei se slujesc unii pe alţii cu darurile şi înzestrările pe care Dumnezeu le‑a dat fiecăruia dintre ei. N‑aş vrea să spun că sunt perfecţi, la toţi mai este loc de mai bine, dar prin devotamentul şi creativitatea cu care slujesc în biserică şi în comunitate ei aduc multă glorie şi slavă lui Dumnezeu.

Se prea poate ca liderul tău de Grup Mic să nu fie în stare să dea învăţătură de nivelul unui institut teologic, liderul tău de închinare poate nu va scoate niciodată un CD cu cântece proprii, însă în ochii Domnului, Grupul tău poate fi unul de mare succes... Iată cum:

Să doreşti din tot sufletul să‑L cunoşti pe Dumnezeu. Cea mai mare contribuţie pe care o poţi aduce într‑un Grup Mic este dorinţa ta arzătoare de a‑L cunoaşte pe Dumnezeu.

Acest principiu este adevărat, din două motive. Dacă studiezi Cuvântul lui Dumnezeu cu toată seriozitatea, te rogi, te închini, îţi mărturiseşti păcatele, spui celor din lume despre Cristos şi cultivi diferite aspecte ale credinţei şi trăirii creştine sănătoase, pasiunea şi zelul tău vor influenţa întreg Grupul. Pasiunea ta îi va îndemna şi pe alţii „la dragoste şi la fapte bune” (Evrei 10:24). Îţi dai seama că exemplul tău poate realiza mai multe decât o lună întreagă de învăţătură şi îndemnuri din partea liderului tău? Tu eşti exemplul care dovedeşte că se poate trăi o viaţă plină de pasiune ... şi că ea nu le este rezervată doar liderilor.

În al doilea rând, când cauţi să‑L cunoşti pe Dumnezeu din ce în ce mai mult, şi El ţi Se va descoperi în aceeaşi măsură. Îţi va descoperi mereu câte ceva nou despre dragostea Lui de Tată pentru tine sau despre sfinţenia Lui. Aceste descoperiri, însă, nu sunt numai spre folosul tău, ele trebuie extinse şi asupra grupului.

Când scoţi la lumină bogăţiile harului şi ale bunătăţii lui Dumnezeu şi‑i împărtăşeşti grupului ce ţi‑a descoperit Dumnezeu, vei vedea că şi ei vor fi îmbogăţiţi alături de tine.

Să iubeşti biserica. Mai devreme sau mai târziu liderul tău de grup – sau unul dintre membri – te va dezamăgi, va face ceva ce te va deranja. Se poate să fie un lucru minor – o misiune neplăcută sau o pretenţie incomodă. Însă dacă va fi ceva major, ce te va opri să mergi să cauţi „o păşune cu iarba mai grasă”?

Să presupunem că liderul te roagă să încerci să te apropii de un alt membru din grup – cineva dintr‑o altă cultură, cu un accent ciudat şi obiceiuri diferite. Să presupunem că îţi cere să posteşti câteva zile sau să participi la un marş pro‑life, împotriva avortului, sau să petreci o duminică întreagă ajutând într‑un proiect de slujire a bisericii. Ce se întâmplă dacă un membru din Grupul tău îţi reproşează (fără prea mult tact) că copiii tăi au fost cam neciopliţi la picnicul pe care l‑aţi făcut cu întreg grupul?

Îţi va fi mult mai uşor să răspunzi în dragoste, dacă îţi iubeşti cu adevărat biserica, liderii ei, şi dacă în comunitatea voastră Grupurile Mici sunt o prioritate. Isus Şi‑a dat viaţa pentru biserică, şi a făcut‑o de bunăvoie. Pentru ca Grupul tău să fie unul de succes, trebuie să fii pregătit să renunţi la unele dintre drepturile sau pretenţiile tale. S‑ar putea să nu‑ţi fie deloc uşor, s‑ar putea să fii obligat să faci lucruri pe care nu le‑ai mai făcut niciodată, dar de dragul lui Cristos şi al bisericii Sale, trebuie să faci tot ce ţine de tine.

Trebuie să îţi înţelegi „fişa postului”. Am avea dreptate dacă am presupune că majoritatea membrilor din Grupurile Mici au aşteptări foarte clare de la liderii lor, dar aproape niciuna (sau unele destul de vagi) de la ei înşişi. Aceştia nu şi‑au înţeles – şi nici acceptat ‑ niciodată rolul de coproprietari ai Grupul respectiv. Ca o consecinţă firească, Grupul nu îşi atinge niciodată potenţialul maxim – chiar dacă se nimereşte să aibă un lider excepţional. Tabelul de pe pagina următoare prezintă o listă cu aşteptările pe care le are biserica mea de la membrii Grupurilor Mici. După cum vedeţi, sunt cât se poate de concrete – şi în aceeaşi măsură de provocatoare! Se poate ca în biserica ta calitatea de membru într‑un Grup Mic să nu fie atât de strict delimitată, însă trebuie să recunoaşteţi că o astfel de „fişă a postului” este o unealtă extrem de valoroasă. Află, te rog, ce aşteptări are pastorul vostru de la membrii Grupurilor voastre Mici, care frecventează biserica, şi apoi treci la lucru şi fă‑ţi treaba!

Fii convins că liderul tău nu este Sherlock Holmes. Mi‑aş dori atât de mult să fiu la fel de perspicace ca şi acest detectiv extraordinar! Mi‑ar fi de foarte mare ajutor – şi grupului, nu numai mie – dacă aş putea să arunc o privire rapidă asupra unui cuplu şi să spun: „Aha, da... Conflict marital, nr. 174 – El credea că face un serviciu întregii familii dacă aduce acasă seara o pizza (şi‑a amintit şi că le place cea cu pepperoni, şi pe asta a adus‑o), şi când acolo, nevasta s‑a pus pe un plâns de nu o mai puteai opri. De ce oare? Observă, te rog, calculatorul din poşeta ei: ea este convinsă că el iroseşte banii familiei şi că asta îi va duce la ruină. Este o observaţie elementară, dragul meu Watson. Uite ce ai de făcut...”

Sunt convins că liderul tău ar fi încântat să se poată lăuda cu o asemenea capacitate de analiză şi sinteză, însă mă îndoiesc că o are. Nu îl obliga să „ghicească” cum te mai simţi, cum o mai duci, ce te frământă, ce poveri ai. Te rog, nu te gândi că nu îi pasă de tine, numai fiindcă nu este în stare să‑ţi „citească” gândurile. Ar vrea să te ajute, să se implice în viaţa ta, dar are nevoie să afle de la tine când şi cum să o facă.

Uneori va trebui să îi explici toate acestea de două sau de mai multe ori. Dacă ar fi să iau câte o nuia pe spinare de fiecare dată când am înşelat aşteptările unui membru din Grupul meu Mic şi nu i‑am acordat grija şi atenţia de care avea nevoie, credeţi‑mă că aş încasa mai multe lovituri decât aş putea duce! Dacă ţi s‑a întâmplat să vorbeşti despre o problemă personală, şi se pare că liderul tău a uitat ce te doare, nu te retrage în carapacea ta şi nici nu începe să‑ţi plângi de milă; această atitudine este una păcătoasă. Adu, din nou, problema ta înaintea grupului, fă‑ţi din nou curaj şi deschide‑ţi inima. Dumnezeu îţi va da har de fiecare dată când te smereşti în felul acesta.

Vorbeşte şi despre necazurile şi problemele tale. Una dintre cele mai bune metode pentru a transforma Grupul tău într‑unul de succes, este să‑ţi mărturiseşti propriile păcate. Săptămâna trecută, două dintre surorile din grupul nostru au mărturisit, cu detalii concrete, păcate cu care se luptau de ceva vreme. Nici nu vă puteţi imagina ce impact puternic a avut mărturisirea lor! Am uitat, după o vreme, ce studiasem în seara aceea (despre cum să fii învingător asupra păcatului), dar nu vom uita niciodată mărturia lor smerită. Ele au reuşit să demonstreze faptic teoria pe care o studiasem noi. Au dat viaţă învăţăturii din acea lecţie.

O mărturisire din inimă poate rupe lanţurile şi altor suflete ferecate de păcate, poate „deschide” atmosfera unei întâlniri care părea superficială. Fii smerit şi onest. Pe de altă parte, trebuie să fii şi înţelept – unele mărturisiri trebuie făcute în particular, doar într‑un grup cu persoane de acelaşi sex.

Richard Foster scrie: „Părerea de rău este începutul mărturisirii, însă ea este încununată de bucurie, la final. E mare sărbătoare când păcatele cuiva sunt iertate, pentru că iertarea conduce la o adevărată schimbare a vieţii.”3 Atunci când îţi mărturiseşti păcatul se întâmplă două lucruri: harul lui Dumnezeu se revarsă în viaţa ta şi toţi cei din grup vor fi provocaţi la pocăinţă.

Fii realist în aşteptările tale. Mai devreme sau mai târziu vei trage concluzia că liderul grupului tău are şi el probleme, ca tine. Poate că nu cunoaşte Biblia la fel de bine ca tine, poate că nu pare să aibă calităţile sau talentele tale, şi, în consecinţă, ţi se pare greu să îi respecţi autoritatea sau să îi accepţi pretenţiile. Trebuie să ştii însă că problema este cauzată de aşteptările tale exagerate, şi nu de calificările sale.

Liderul tău nu este pastor, şi nimeni n‑ar trebui să aibă asemenea aşteptări de la el. Scopul lui principal este acela de a crea contextul în care membrii grupului pot să pună în aplicare Cuvântul lui Dumnezeu şi să îşi poarte de grijă unii altora. Dacă înţelegi că acesta este rolul lui, îţi va fi mult mai uşor să accepţi că şi el are limite, ca oricare altul.

Întâlniţi‑vă şi în afara întâlnirilor obişnuite, de grup. Câţiva dintre membrii grupului meu au avut „ideea năstruşnică” şi „îndrăzneala” de a se întâlni unii cu alţii şi în afara grupului! Se pare că ei consideră că pot să îşi dezvolte relaţii mai profunde şi când nu sunt eu acolo, să îi ghidez! Lasă că mă ocup eu de iniţiativele acestea, imediat ce aflu cine se face vinovat de infama organizare! Numai că am ajuns să constat că grupul devine mai unit pe zi ce trece, aşa că nu ştiu dacă am să reuşesc să îl fac pe vreunul să‑mi mărturisească cine e vinovatul!

Deschide‑ţi casa. Se prea poate să nu ai tu casa cea mai frumoasă sau cea mai mare dintre toţi membrii grupului tău, însă oferă‑te să găzduieşti întâlnirile de grup, activităţile comune sau musafiri. Atunci când îţi deschizi casa, îţi deschizi şi inima... şi mai baţi un cui în talpă mândriei care te pândeşte la tot pasul. Dacă cumva casa ta este cea mai mare şi mai frumoasă, atunci se poate să ai de‑a face cu alte ispite, care te împing să eviţi să fii ospitalier – mai ales în situaţia în care cei din grup au mulţi copii! Nu uita, cei din biserica primară „aveau toate de obşte” – adică în comun, (vezi Faptele Apostolilor 2:44) – chiar dacă asta însemna echivalentul primului secol de creştinism în ceea ce priveşte petele de îngheţată pe covor sau urme de degeţele sau năsucuri pe geamuri sau pereţi.

Deschide‑ţi gura! Cred că unii nu au prea mare nevoie de încurajare în această privinţă! Voi nu trebuie să citiţi secţiunea care urmează. Problema e că în grupul pe care îl conduc eu oamenii sunt prea politicoşi, prea umili şi mult prea controlaţi... aşa că deseori se aşterne o tăcere totală. E adevărat că uneori e înţelept să tăcem din gură (vezi Prov. 17:28). Dar, din păcate, de prea multe ori este vorba de mândrie (deghizată în teama de ridicol sau timiditate). Mândria este cea care îţi spune să vorbeşti numai atunci când ai de făcut o observaţie profundă sau ai o mărturie zguduitoare. Şi totuşi, de multe ori Duhul Sfânt poate să folosească cuvintele noastre simple, gândurile necolo. Nu lăsa ca mândria să „fure” grupul de contribuţia ta valoroasă.

Fii constructiv, nu dărâma! Cu câteva săptămâni înainte să plec la facultate am aflat că urma să fiu coleg de cameră cu un tip care fusese campion naţional la debate. Am hotărât atunci, pe loc, că voi face tot ce‑mi stă în puteri să evit orice confruntare verbală cu omul acesta. Bine m‑am gândit, şi am avut mult de câştigat, ce înţelept am fost!

În cele mai multe grupuri se află cel puţin un membru care are mare talent dacă e vorba să transforme subiectele de discuţie în dezbateri publice. În scrisoarea sa către Tit, Pavel îl avertizează pe acesta împotriva controverselor („certurilor de vorbe”) inutile, „nefolositoare şi zadarnice.” (Tit 3:9) S‑ar putea să fii genul căruia îi place să se lanseze într‑o dezbatere interesantă. Nicio problemă – dar fă‑o la momentul potrivit. Atunci când se încinge atmosfera la discuţiile de grup, foloseşte‑te de darul tău de bun vorbitor pentru a‑l ajuta pe lider să rezolve situaţia. Caută modalităţi prin care să‑i ajuţi pe alţii să înţeleagă şi să aplice adevărurile din Cuvânt.

E bine să râzi la glumele liderului tău! Credeţi‑mă, este o regulă esenţială! Poate că nu îţi va fi uşor să râzi, pentru că umorul liderului tău suferă, iar momentul şi maniera în care îşi formulează glumele nu sunt neapărat foarte „fericite” şi crezi că este sub demnitatea ta să râzi la glume răsuflate. În cazul acesta, îţi recomand să îţi cumperi vreo două casete cu programe umoristice. Ascunde casetofonul sau CD player‑ul sub haină şi porneşte‑l când e nevoie, de obicei ajută! Ai grijă numai să nu‑l dai prea tare, când cineva varsă lacrimi amare şi îşi mărturiseşte păcatele...

Angajează‑te în echipa „sfatul bătrânilor”. Fiecărui membru îi revine responsabilitatea de a‑i transmite liderului său păreri şi sugestii. Nu uita, acesta este grupul tău, nu numai al lui. Care crezi că sunt punctele voastre forte? Ce trebuie îmbunătăţit? Ştii vreo carte sau o serie de mesaje care ar fi de folos tuturor? Este liderul destul de clar în exprimare? Poate este „prea clar”? Nu e oare puţin exagerat să ne întâlnim de ... şapte ori pe săptămână? Împărtăşeşte‑i liderului părerile tale, şi apoi ai încredere în deciziile pe care le ia. Poate nu va adopta cu totul poziţia ta, dar nu dispera. Continuă să îi prezinţi sugestii. Le va aprecia, cu siguranţă.

Roagă‑te mereu. Când eşti în maşină, în drum spre întâlnirea de Grup Mic, în loc să faci ceea ce faci de obicei – să te cerţi cu soţul/soţia, să te gândeşti la sumedenia de probleme nerezolvate de la serviciu sau să încerci să ghiceşti ce întrebare ciudată va mai pune familia „Nătăfleaţă” la întâlnirea din seara aceea, n‑ar fi mai bine să te rogi? Roagă‑L pe Dumnezeu să trimită Duhul Său cel Sfânt, care să lucreze cu toată puterea. Roagă‑L să vorbească prin liderul tău. Roagă‑L să îi binecuvânteze pe toţi cei care vor veni la întâlnire. Şi mai roagă‑L să te ajute să participi din toată inima la închinare. Te asigur că cele câteva minute petrecute în rugăciune pe drum vor revoluţiona atmosfera întâlnirilor voastre de grup.

După ce ai reuşit să‑ţi faci un obicei din ocazia pomenită mai sus, gândeşte‑te că ai putea să te rogi pentru Grupul tău în mod regulat. Eu încerc să mă rog pentru fiecare membru al grupului meu de câteva ori pe săptămână. Şi ştii ce se întâmplă? Dumnezeu îmi descoperă cum pot să îi încurajez sau să le fiu de folos. Ceea ce contează şi mai mult este că simt că îi iubesc cu atât mai mult cu cât mă rog mai mult pentru ei. Poate părea un lucru de mică importanţă, dar te asigur că mijlocirea ta pentru cei din grup va produce rezultate neaşteptate.

Pune‑ţi darurile în slujba lor. Haideţi să privim la un pasaj din prima epistolă a lui Petru.

„Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l‑a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i‑o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu, prin Isus Cristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor!” (1 Petru 4:10‑11)

Fie că eşti conştient, fie că nu, Dumnezeu ţi‑a dat cel puţin un dar spiritual. Poate darul tău este generozitatea sau credinţa sau mila. Este posibil să fii talentat la muzică sau să fii un bun administrator. (Noul Testament prezintă o listă a darurilor spirituale în Romani 12, 1 Corinteni 12 şi Efeseni 4.) Indiferent care este darul tău, el vine de la Dumnezeu şi ţi‑a fost dat cu un scop precis – să îi slujeşti pe alţii şi să Îi aduci slavă lui Dumnezeu. Dă‑mi voie să‑fi fac unele sugestii care să te ajute să‑ţi foloseşti darurile în aşa fel încât Dădătorul lor să Se bucure de tine.

Fii smerit. Ai grijă să nu cazi în cele două capcane ale mândriei: stângăcia/sfiala şi autoexaltarea. Nu demult, una dintre surorile din grupul nostru ne‑a împărtăşit înţelegerea ei referitoare la o profeţie frumoasă, prin care eram îndemnaţi să acceptăm planul lui Dumnezeu pentru noi, chiar în anotimpurile „ploioase”, zbuciumate, din viaţa noastră. Ne‑a încurajat pe fiecare, dar, cum am aflat mai târziu, ea a ezitat până în ultima clipă să ne‑o transmită, pentru că, spunea ea, se temea de reacţia unora. Ar fi fost o mare pierdere! Imaginaţi‑vă, acum, ce ar fi dacă în trei ani de zile alunecă în cealaltă extremă, şi va presupune că darul ei spiritual îi conferă un statut spiritual superior nouă, celor de rând.

Şi această formă a mândriei L‑ar întrista pe Duhul Sfânt. Pentru a administra harul lui Dumnezeu cu credincioşie, prin darurile spirituale pe care le avem de la El, trebuie să folosim în egală măsură şi îndrăzneala şi smerenia.

Fii credincios. Dacă îţi faci o practică din exercitarea darului tău spiritual, el va creşte şi se va înmulţi. Dacă nu îl foloseşti, tendinţa este să descrească, să scadă în valoare. Găsim acest principiu clar prezentat în Matei 25. Vă amintiţi parabola cu ispravnicii şi talanţii? Isus i‑a lăudat pe cei doi ispravnici care şi‑au dublat veniturile investind talanţii pe care‑i primiseră de la stăpân, însă l‑a mustrat aspru pe cel care şi‑a îngropat talantul. Istorioara aceasta ar trebuie să ne trezească la realitate. Trebuie să investim darurile lui Dumnezeu cu multă grijă.

Fii dependent de El. Pentru a fi eficienţi slujindu‑I lui Dumnezeu, dar şi oamenilor prin darurile primite de la El, trebuie să facem totul prin puterea care vine de sus. Poate că ţi se pare că nu prea ai ce‑i oferi grupului... să ştii că aşa este! Dar are Dumnezeu ceva de oferit prin tine şi este pregătit să o facă. Nu uita, darurile vin de le El, dar tot El îţi oferă puterea şi îndemânarea de a administra acele daruri „pentru zidirea trupului lui Cristos” (Efeseni 4:12). 

Grupul Mic este contextul ideal în care poţi să pui la lucru darurile primite de la Domnul. Gândeşte‑te la modalităţi concrete pentru a le investi şi a le creşte valoarea. Cere‑i părerea şi liderului grupului tău. Cere‑I Domnului să‑ţi dea mai mult, pentru ca la rândul tău să le poţi oferi mai mult celor de lângă tine. Indiferent la ce te cheamă El, fie că este darul profeţiei, fie că este primirea de oaspeţi, încurajarea, sfătuirea sau slujirea, începe să‑ţi foloseşti darul chiar în Grupul tău Mic.

Oferă‑te să slujeşti. Cine se ocupă de pregătirea ceaiului sau a gustărilor? Cine ţine şirul zilelor de naştere? Cine dă telefoane pentru a anunţa o modificare a programului? Cine organizează proiectul de evanghelizare? Cine se asigură că cei care au lipsit nu pierd din vedere informaţii preţioase? Liderul care trebuie să poarte singur pe umeri toate aceste poveri nu va mai avea timp să... fie un bun lider. Ajută‑l –şi ajută‑ţi întreg grupul –, luând asupra ta o parte din sarcini. 

Unul dintre liderii de Grupuri Mici din biserica noastră a conceput o listă cu oportunităţi de slujire în cadrul Grupurilor Mici şi a scris şi câte o „fişă a postului” pentru fiecare dintre ele. Poate că ar fi bine să pui deoparte o întâlnire de grup în care să împărţiţi între voi aceste roluri şi funcţiuni. Vei fi foarte fericit să constaţi că grupul se dezvoltă mai repede, ştiind că tu eşti cel care a contribuit la eficientizarea acestui proces.

Fii pregătit să ai parte de întâlniri „uimitoare”. În capitolul 4 din cartea Faptele Apostolilor citim despre o „întâlnire de Grup Mic” care ne uimeşte. Petru şi Ioan tocmai scăpaseră de interogatoriul mai‑marilor dintre evrei, care le‑au poruncit să nu mai predice în Numele lui Isus. După ce Petru, plin de îndrăzneală, trece peste ameninţările lor, el, împreună cu Ioan se întorc în odaia de sus, unde se întâlneau ucenicii. Au povestit în amănunţime tot ce se întâmplase, şi apoi s‑au rugat toţi împreună. Oare I‑au cerut ei lui Dumnezeu să îi protejeze, să îi păzească de cei ce îi urmăreau? Nu! S‑au rugat că Domnul să le dea şi mai multă îndrăzneală! Şi ce s‑a întâmplat, citim în Scriptură: „După ce s‑au rugat ei, s‑a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s‑au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” (Faptele Apostolilor 4:31)

Nu aş vrea să sugerez că fiecare întâlnire de Grup Mic trebuie să se lase cu ... cutremur, dar trebuie să înţelegem că atunci când ne rugăm avem un potenţial incredibil. Acelaşi Dumnezeu care a zguduit odăiţa de sus şi a făcut să le cadă lanţurile de la mâini şi de la picioare este în mijlocul nostru!

Dacă eşti cumva mai încântat de cafea şi de prăjitura cu ciocolată decât de faptul că te afli în prezenţa lui Dumnezeu, atunci ceva nu e în regulă cu tine! Este cazul să ai aşteptări mai înalte! Fii plin de bucurie, gândeşte‑te că te afli în prezenţa atotputernică a lui Dumnezeu! Aşteaptă‑te să‑L vezi pe Duhul Sfânt lucrând cu putere în mijlocul vostru!

Nu uita care îţi este misiunea. Mă gândesc uneori ‑ şi sunt cercetat de acesta gând ‑ că Grupul meu Mic are cam tot atâţia membri ‑ poate chiar ceva mai mulţi ‑ cât o echipă care plantează o nouă biserică. Când aud despre un grup care pleacă să planteze o biserică, mă aştept ca grupul acesta să crească numeric până la punctul la care se poate spune că are impact asupra comunităţii sau a oraşului ales ca grup‑ţintă. Oare am aceleaşi aşteptări şi de la Grupul meu Mic? Poate că nu suntem atât de „bogaţi” în daruri pe cât ne‑am dori, dar ar trebui să fim în stare să ne lăsăm amprenta asupra vecinilor noştri, de dragul Domnului Isus.

Dumnezeu este Cel care Îşi „zideşte” Biserica, şi El foloseşte Grupurile Mici, cu multă putere, pentru a‑Şi duce planul la îndeplinire. Dacă ar vrea, Domnul ar putea să facă toată lucrarea fără ajutorul nostru, în schimb, El a proiectat un plan în care noi avem un rol foarte important.

Nu este nevoie de un lider cu multe calităţi extraordinare pentru a avea un grup extraordinar. E nevoie de tine. Tu trebuie să te rogi pentru el, tu trebuie să investeşti în grupul acesta. Indiferent că te crezi calificat sau nu, tu şi fiecare membru din grupul tău aveţi obligaţia următoare: „Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare dintre voi să slujească altora după darul pe care l‑a primit.” (1 Petru 4:10). Smereşte‑te înaintea Lui, pune‑I la dispoziţie tot ce ai, oferă‑I lui Dumnezeu viaţa ta şi pe cei pe care ţi i‑a dat să‑i păstoreşti, şi vei avea bucuria să vezi cum grupul tău devine unul de succes!

Cite error: <ref> tags exist, but no <references/> tag was found