Help:User page

From Gospel Translations

 

Este chiar acolo. Se leagana ca si cum ar fi un simplu gand ulterior atasat capitolului II din Geneza. Dar noi stim ca nu exista ganduri ulterioare in mintea si inspiratia Sfantului Duh.
Astfel, cautam in acest pasaj sa gasim cheia referitoare la conditia noastra inainte de mizeria pacatului. Capitolul 2, versetul 25, spune “Erau amandoi goi, barbatul si sotia lui, si nu le era rusine.” Acest lucru ne spune ca inainte ca pacatul sa vina in lume, nu exista rusine.
Nu exista jena. Experienta umilintei era complet necunoscuta si straina rasei umane. In orice caz, odata cu prima experienta a pacatului a aparut si puternica apasare legata de rusinea si jena personala. Rusinea si jena sunt sentimente si experiente ce apar in noi in proportii variate.
Cea mai rea forma de rusine, cea mai ingrozitoare forma de jena, este cea care rezulta in umilinta completa si categorica. Umilinta aduce cu ea nu doar partea rusinoasa a jenei, dar si sensul disperarii noastre atunci cand ne pierdem demnitatea, si reputatia noastra cade in ruina.
Este sigur ca Salvatorul nostru s-a incarnat de buna voie in acest domeniu al rusinii si umilintei. Imnul popular “Palatele de fildes”, infatiseaza coborarea Lui din glorie – plecarea voluntara a Fiului Omului din palatul de fildes care este salasul Lui vesnic.
A ales de buna voie sa nu fie renumit, sa devina om si sluga, supus chiar si dincolo de moarte. Hristos a acceptat aceasta umilinta de buna voie, umilinta care sta la inceputul intregului sau parcurs prin care El calatoreste pe drumul Lui catre glorie si catre preamarirea Sa finala.
Parcursul, asa cum este descris in Noul Testament, trece de la umilinta nasterii lui Hristos la preamarirea rastingnirii Lui, inaltarii si reinvierii Lui.
Calitatea preamaririi este exact opusul calitatii umilintei, fiind o antiteza puternica intre cele doua. In preamarire, demnitatea nu este doar recastigata, ci si incoronata cu gloria pe care doar Dumnezeu o poate darui. Cand analizam tema biblica a preamaririi lui Isus, suntem atenti la modul in care Tatal isi rasplateste Fiul Sau si isi inchina gloria Sa intregii creatii.
Ni s-a spus ca nimeni nu ajunge in rai decat Cel care coboara din rai, si ni s-a spus de asemenea ca in baptism, ni se da nota si semnul pentru participarea alaturi de Isus atat in umilinta cat si in preamarirea Lui. Promisiunea participarii la preamarirea lui Hristos este data fiecarui credincios – dar aici este o capcana.
Exista o avertizare si aceasta avertizare este clara: in cazul in care dorim sa participam la umilinta lui Isus, nu am avea nici un motiv sa asteptam vreodata sa participam la preamarirea Lui. Dar aceasta este coroana asezata in fata noastra pe care o vom primi oricum, noi cei care nu avem nici un drept la gloria si onoarea eterna, pentru ceea ce a fost acumulat in mod constant prin Mantuitorul nostru.
In 1990, am scris o carte intitulata “Gloria lui Hristos”. Redactarea acestei carti a fost cea mai emotionanta experienta pe care am avut-o. Rolul meu a fost acela de a demonstra ca in timp ce exista o evolutie generala de la umilinta la exaltare in viata si comunitatea lui Isus, acesta evolutie nu curge pe o linie nemarcata, care se muta neintrerupt de la umilinta la exaltare.
Mai mult, cartea explica faptul ca evolutia generala a lui Isus de la umilinta la exaltare, in momentele cele mai groaznice ale umilintei Lui, exista interjectii pentru maretia lui Dumnezeu, in care este exprimata si maretia pentru Fiului Sau.
De exemplu, cand ne referim la nativitatea lui Isus, este usor sa ne concentram atentia asupra stancii saracite care a mers cu el cand s-a nascut in acel loc unde El nu a fost bine venit in salasul sau innascut.
A fost un sentiment coplesitor de degradare în umilinta naşterii Lui. La fiecare moment de cand Domnul a venit pe lume in aceste circumstante injositoare, intr-un timp scurt raiurile s-au spart de gloria lui Dumnezeu care stralucea in fata ochilor pastorilor anuntand nasterea lui ca Rege.
Chiar si cand a fost la rascruce, in cele mai crunte momente ale umilinteui Lui, inca se mai pastreaza urma triumfului Sau asupra raului, trupul sau nefiind aruncat ca pe gunoi in afara Ierusalimului; mai mult, urmand predictia profetica a lui Isaia, capitolul 53, trupul lui Isus a fost intins ca sa se odihneasca in mormantul unui om bogat. Moartea Sa a fost modesta, insa inmormantarea Sa a fost in onoarea celui mai mare om in termeni istorici.
Trupul sau a fost imbalsamat cu cele mai dulci mirodenii si cele mai scumpe parfumuri, si a primit la inmormantare titlu onorific. Asadar, Dumnezeu, de-a lungul suferintei umilului Sau supus, nu va permite celui Sfant sa vada coruptia.
In paginile Scripturii, observam sclipiri ici si colo, trecand de voal si de masca umanitatii lui Isus, trecand de armura umilintei si injosirii pe care a suportat-o in timpul vietii sale pamantesti.
Aceste momente, sau sclipiri, ale gloriei ar trebui sa fie pentru Crestini o presimtire a ceea ce va urma , nu doar pentru ultima exaltare a lui Isus in desavarsirea regatului Sau, ci si gustul raiului insasi pentru noi , pe masura ce noi am devenit mostenitorii lui Isus. Sfarsitul mare a lui Isus, destinul Sau, mostenirea Sa, promise si garantate de catre Tatal, este glorie, si aceasta glorie El o imparte cu toti cei care au incredere in El.
In limbaj comun, termenii exaltare si umilinta sunt opusi. Una dintre cele mai mari maretii a lui Dumnezeu arata adevarul si cea mai acida ironie este aceea ca la rascrucea lui Hristos, acesti poli opusi emerg si sunt reconciliati. In umilinta Sa, ne regasim exaltarea. Rusinea nostra este inlocuita de Gloria Lui. Compozitorul a avut dreptate cand a scris “Pacatul meu, rusinea mea, slava mea, toate s-au rastignit”