Are You Humble Enough to Be Care-Free?/ro

From Gospel Translations

 

1 Petru 5:5-7 Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har. Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi se îngrijeşte de voi.

Introducere

Umilinţa nu este o trăsătură de caracter foarte îndrăgită în lumea modernă. Nu este trâmbiţată prin talk-show-uri sau adulată în discursurile absolvenţilor, ori lăudată prin diverse seminarii, ori pusă pe o listă a valorilor esenţiale. Şi dacă mergeţi la rafturile masive cu cărţi de la biblioteca universităţii nu veţi găsi tratate despre umilinţă.

Motivul de bază al acestei situaţii nu este greu de găsit: umilinţa nu poate supravieţui decât în prezenţa lui Dumnezeu. Când Dumnezeu pleacă, şi umilinţa se duce cu El. De fapt am putea spune că umilinţa îl urmăreşte pe Dumnezeu ca o umbră. Ne putem aştepta să vedem umilinţa aplaudată în societatea noastră tot la fel de des cât îl găsim pe Dumnezeu elogiat – adică mai niciodată.

In Septembrie (ziua 12) ziarul Star Tribune a publicat un editorial ce trata despre atmosfera ce sufocă umilinţa:

Există unii care se agaţă în mod naiv de amintirea nostalgică a lui Dumnezeu. Creştinul obişnuit care merge la biserică petrece câteva ore pe săptămână pentru a face experienţa sacrului… Însă în restul timpului, se cufundă într-o societate care nu-l mai recunoaşte pe Dumnezeu ca fiind Atotputernic şi Atoateştiutor, ce trebuie iubit şi venerat… În ziua de azi suntem prea sofisticaţi pentru Dumnezeu. Ne descurcăm pe cont propriu, suntem gata să facem alegeri şi să ne definim propria existenţă.

În această atmosferă umilinţa nu poate supravieţui. Dispare odată cu Dumnezeu. Când Dumnezeu este neglijat, îi ia locul zeul de pe locul doi, adică omul. Iar aceasta este prin definiţie opusul umilinţei, adică mândria.

Aşadar atmosfera pe care o respirăm este ostilă umilinţei. Iar acest text este complet străin de timpurile noastre şi în acelaşi timp cu desăvârşire necesar. Dacă ceea ce se afirmă aici nu capătă contur în viaţa noastră, nu vom fi o biserică creştină şi nu vom fi sare şi lumină într-o lume ce agonizează.

Umilinţa este necesară în viaţa creştină

Tema principală a acestui mesaj este aceea că noi, creştinii ar trebui să fim oameni umili. Porunca vine de trei ori sub diverse forme.

1. Verset 5a: "Şi voi, tinerilor, fiţi supuşi [adică, fiţi umili faţă de] bătrânii voştri."
2. Verset 5b: "Şi în toate legăturile voastre să fiţi împodobiţi cu smerenie.”
3. Verset 6: "Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu.”

Aşadar ideea principală este clară în aceste trei versete: umilinţa este necesară în viaţa unui creştin. Este trăsătura definitorie a unui creştin autentic.

Patru îndemnuri către umilinţă

Aşadar Petru dă motive sau îndemnuri pentru a fi umili—cel puţin patru.

1. Verset 5b: "Dumnezeu se opune celor mândri." Nimic nu poate fi mai rău decât să ai un adversar infinit de puternic şi sfânt ca Dumnezeu, care îţi stă împotrivă. Aşadar nu fi mândru.
2. Verset 5b: "Dumnezeu dă haruri celor umili." Şi chiar că nimic nu poate fi mai plăcut decât ca Dumnezeu cel infinit de puternic şi de înţelept să te trateze cu favoruri. El face acest lucru cu cei umili. Motivul nu constă în faptul că umilinţa este practicarea unei virtuţi ce câştigă haruri, ci faptul că umilinţa este mărturisirea unei goliciuni interioare ce primeşte haruri. Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este Împărăţia Cerurilor.
3. Verset 6: Dumnezeu îşi va întrebuinţa Mâna sa cea Atotputernică pentru a-i ridica pe cei umili: "Plecaţi-vă, aşadar, sub mâna cea puternică a lui Dumnezeu, iar El vă va înălţa la timpul potrivit.”
4. Verset 7: Dumnezeu va avea grijă de cei umili cu Mâna sa cea Puternică: " Aruncă-ţi asupra Lui toate neliniştile tale, pentru că El are grijă de tine."

Fii umil, pentru că, dacă eşti mândru, Dumnezeu va fi împotriva mândriei tale, însă dacă vei fi umil îţi va dărui haruri, te va ridica la vremea potrivită şi va avea grijă de tine de-a lungul vieţii, deci nu trebuie să te nelinişteşti.

Două întrebări

Acestea sunt ideile principale ale textului. Însă cum vor prinde rădăcini în inima şi mintea noastră şi cum o să facă o puternică diferenţă în felul în care trăim spre slava lui Dumnezeu? Lăsaţi-mă să încerc să aprofundez ideea punând două întrebări:

1. Ce este mândria şi ce este umilinţa?
2. Care este legătura dintre umilinţă şi a nu fi neliniştit?

Ce legătură există între umilinţă şi a nu fi neliniştit?

Voi începe cu cea de-a doua. Aţi observat în Biblia Americană Standard, versiune nouă, legătura gramaticală între versetul 6 şi versetul 7? „Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. 7. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi se îngrijeşte de voi.” Nu este pur şi simplu o propoziţie nouă. Este o propoziţie subordonată. „Smeriţi-vă… aruncând asupra Lui neliniştile voastre.” Cred că aruncarea grijilor noastre asupra lui Dumnezeu este expresia umilinţei. E ca şi cum am spune „Mănâncă civilizat…mestecă cu gura închisă.” „Condu cu grijă…. Ţinându-ţi ochii larg deschişi.” „Fii generos… invitând pe cineva la masă de Ziua Recunoştinţei.”

„Smeriţi-vă… aruncând asupra Lui neliniştile voastre.” Una din felurile în care se exprimă umilinţa voastră este să aruncaţi grijile voastre asupra lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că una din piedicile de a vă arunca neliniştile voastre asupra lui Dumnezeu este mândria. Ceea ce înseamnă că grija excesivă pentru viitorul vostru este probabil o formă de mândrie.

Nu am terminat nici pe departe să discutăm despre lucrurile astea. Dar pentru a simţi deplin forţa impactului trebuie să răspundem la prima întrebare, după care ne vom întoarce la legătura dintre mândrie şi nelinişte.

Ce este mândria şi umilinţa?

Cea de-a doua întrebare era „Ce este mândria şi umilinţa?”

Voi încerca să răspund la aceasta cu zece observaţii biblice despre mândrie. Umilinţa este exact opusul său.

1. Mândria este auto satisfacţie

Dumnezeu îi vorbeşte lui Israel în Cartea lui Osea 13:4–6,

Dar Eu sunt Domnul Dumnezeul tău din Ţara Egiptului încoace… 5 Eu te-am cunoscut în pustie, într-un pământ fără apă. 6 Dar când au dat de o păşune, s-au săturat, şi când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie; de aceea M-au uitat” (Cf. Ieremia 49:4.)

2. Mândria este auto suficienţă şi încredere în forţele proprii

Moise avertizează poporul lui Dumnezeu în Deuteronom 8:11–17 despre ce se va întâmpla când vor ajunge în ţara făgăduită:

Luaţi aminte . . . 12 când vei mânca şi te vei sătura, când vei zidi şi vei locui în case frumoase, 13 când vei vedea înmulţindu-ţi-se cirezile de boi şi turmele de oi, mărindu-ţi-se argintul şi aurul, şi crescându-ţi tot ce ai … 14 ia seama să nu ţi se umfle inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei… [iar tu ] 17 vezi să nu zici în inima ta: „Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.”

Bunătatea lui Dumnezeu este transformată în auto suficienţă.

3. Mândria se consideră deasupra oricărei învăţături

In Ieremia 13:9–10 Dumnezeu spune poporului lui Iuda,

Voi distruge mândria lui Iuda şi mândria cea mare a Ierusalimului. 10 Cei răi, care refuză să dea ascultare Cuvintelor Mele, care umblă în încăpăţânarea inimii lor.

Mândria refuză cu încăpăţânare să i se predea calea lui Dumnezeu, şi face din propriile dorinţe măsura adevărului.

4. Mândria nu se supune

Psalmul 119:21 spune,

Căci tu îi dojeneşti pe cei mândri, blestemaţii ce rătăcesc de la poruncile Tale.

Când se vorbeşte despre poruncile lui Dumnezeu, cel mândru se întoarce cu spatele şi nu vrea să se supună. Respinge dreptul şi autoritatea lui Dumnezeu de a porunci.

5. Mândria îşi atribuie sieşi ceea ce face doar Dumnezeu

Una din cele mai vii exemple care ilustrează acest caz este cel al lui Nebucadneţar, regele Babilonului.

[Nebucadneţar spuse], "Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu ca loc de şedere împărătească , prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?” 31 Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a pogorât din cer şi a zis: ”Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia ta… 32 până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!” (Daniel 4:30–32)

Apoi, după ce a trecut vremea umilirii sale, când a păscut pe câmp ca boii, Nebucadneţar este făcut din nou împărat şi mărturiseşte,

Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul Cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe ceice umblă cu mândrie!” (Daniel 4:37; cf. Isaia 10:12)

6. Mândria se înalţă când i se dă atenţie

Isus i-a acuzat pe liderii religioşi din Ierusalim:

Umblă după locurile dintâi la ospeţe, şi după scaunele dintâi în sinagogi, 7 le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe, şi să le zică: ”Rabi! Rabi!” (Matei 23:6)

7. Mândria aspiră la locul lui Dumnezeu

În timpul rugăciunii din familia noastră tocmai am citit despre mândria lui Irod în Fapte 12:

Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc şi le vorbea. 22 Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” 23 Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu, şi a murit mâncat de viermi. (Fapte 12:21–23; cf. Isaia 14:12–14)

8. Mândria se opune însăşi existenţei lui Dumnezeu

Psalm 10:4:

Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui.

Mândria ştie că cea mai simplă soluţie pentru a supravieţui ar fi să nu existe deloc Dumnezeu. Aceasta ar însemna, aşa cum spuneau naziştii „Soluţia finală” pentru supravieţuirea mândriei.

Prin urmare, nu este o surpriză faptul că …

9. Mândria refuză să se încreadă în Dumnezeu

Proverbe 28:25 pune în contrast aroganţa şi încrederea:

Omul mândru provoacă ceartă, dar cel ce se încrede în Domnul va prospera.

Mândria nu se poate încrede în Dumnezeu. Postura de încredere îl pune într-o lumină nefavorabilă. Prea dependent. Atrage prea mult atenţia asupra puterii şi înţelepciunii altcuiva. Încrederea în Dumnezeu este esenţa umilinţei, opusul mândriei.

Când mândria ne împiedică să ne încredem în faptul că Dumnezeu are grijă de noi, există două posibilităţi: prima ar fi că simţim o falsă siguranţă bazându-ne pe forţele noastre imaginare şi pe abilităţile noastre de a evita catastrofele. Cea de-a doua este că ne dăm seama de faptul că nu putem garanta propria noastră siguranţă, şi ne simţim neliniştiţi..

Fapt ce ne aduce aminte de cea de-a zecea trăsătură a mândriei şi explicaţia finală despre legătura dintre 1 Petru 5:6 şi 7.

10. Mândria se îngrijorează de ce va aduce viitorul

În Isaia 51:12–13 Dumnezeu le vorbeşte izraeliţilor neliniştiţi că problema lor este mândria.

Eu, Eu Însumi sunt Cel ce vă aduce mângâiere. Cine sunteţi voi, de vă e teamă de omul muritor, şi de fiul omului care este ca iarba; 13 încât l-aţi uitat pe Domnul, Creatorul vostru?

De credeţi că trebuie să vă fie frică? Sună ciudat, nu? Dar atât este de subtilă mândria. Mândria este rădăcina neliniştii noastre...

Impactul deplin al 1 Peter 5:6–7

Acum vedem deplinul impact al lui 1 Peter 5:6–7,

Smeriţi-vă, aşadar, sub mâna puternică a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la vremea potrivită. . .

Cum? În ce fel să vă smeriţi? Răspunsul (v. 7): "aruncând asupra Lui toate neliniştile voastre, pentru că El vă poartă de grijă." Cu alte cuvinte, cel mai umil lucru din lume este să facem ce spune 1 Petru 4:19, " Încredinţaţi-vă sufletul Creatorului vostru care este credincios”. Dacă vă aruncaţi grijile voastre asupra lui Dumnezeu înseamnă că aveţi încredere în promisiunea Sa de a avea grijă de voi şi că are puterea şi înţelepciunea de a pune în aplicare acea grijă în cel mai măreţ fel posibil.

Acea încredere este opusul mândriei. Este esenţa umilinţei. Este încrederea că mâna cea puternică a lui Dumnezeu nu este asupra voastră ca să vă strivească dar ca să aibă grijă de voi aşa cum sună promisiunea Sa. Nu fiţi mândri, ci aruncaţi-vă neliniştile asupra lui pentru că El va avea grijă de voi.

Ori de câte ori inima voastră începe să fie neliniştită în ceea ce priveşte viitorul, vorbiţi cu inima voastră spunându-i „Inimă, de cine crezi că trebuie să-ţi fie teamă, de viitor cumva, şi să anulezi astfel promisiunea lui Dumnezeu? Nu, inima mea, eu nu o să mă umplu de nelinişte. Mă voi smeri în pace şi bucurie pentru că am încredere în această promisiune măreaţă şi nepreţuită a lui Dumnezeu – El are grijă de mine.