By His Grace For His Name Through the Obedience of Faith Romanian

From Gospel Translations

By His Grace, For His Name, Through the Obedience of Faith (Romanian)
Prin harul Lui, pentru Numele Lui, prin ascultarea credinţei

Romani 1:1-5

Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile.

În această dimineaţă ne vom concentra asupra versetului 5, şi în mod deosebit pe cele trei fraze: “harul şi apostolia,” “ascultarea credinţei” şi “pentru Numele Lui.” Vom încerca să vedem natura harului ca pe o împuternicire gratuită şi nemeritată pentru lucrare, efectul harului în ascultarea credinţei, şi scopul ultim al harului în glorificarea numelui lui Hristos printre popoare.

Harul – în centrul tuturor lucrurilor

Harul este o realitate foarte preţioasă. Sper să vă pot arăta din cartea Romani ce este acesta şi de ce este atât de preţios. Cuvântul har este folosit de 155 de ori în Noul Testament – peste 100 dintre acestea în scrierile lui Pavel, şi aproape o pătrime dintre ele în Romani (de 24 de ori). Nu poţi înţelege această carte dacă nu înţelegi harul. Îl vom vedea mereu şi mereu. Este în centrul cărţii şi al Evangheliei şi al inimii lui Dumnezeu.

Dar presupun că termenul nu comunică astăzi ceea ce a vrut să ne comunice realitatea preţioasă a Bibliei. Astăzi, bănuiesc că o persoană obişnuită ar spune că graţia (harul) este alunecarea frumoasă pe gheaţă a unui patinator. Apoi ar putea spune că harul (sau cererea lui) este o rugăciune scurtă spusă înaintea meselor. Şi în cele din urmă, ar putea spune că harul este o bunătate nemeritată.

Dar care este realitatea biblică a harului? Să ne uităm la Romani 1:5 şi la legăturile acestui text. Observaţi că în versetul 1 Pavel a început prin a se prezenta şi prin a spune despre el însuşi că este un slujitor supus al lui Hristos, şi despre chemarea sa ca şi apostol, şi despre consacrarea sa faţă de Evanghelia lui Dumnezeu. Apoi în versetele 2-4, el vorbeşte despre ce este Evanghelia lui Dumnezeu: a fost planificată cu mult înainte să se întâmple; este despre Fiul lui Dumnezeu; este despre împlinirea speranţelor Vechiului Testament şi despre sosirea lui Mesia, Fiul lui David; şi este despre Hristos cel înviat din morţi care a ieşit triumfător din moarte ca Fiu al lui Dumnezeu care domneşte cu mare putere.

Cu această imagine înaintea noastră, a unui Mesia şi Domn măreţ, triumfător, stăpânitor, Pavel poate vorbi acum despre har pe un fundament corect. El spune în versetul 5, “prin care am primit harul.” Cu alte cuvinte, harul lui Dumnezeu a venit la Pavel prin Domnul Isus Hristos care s-a născut ca fiu al lui David şi a fost înviat din morţi ca Fiu al lui Dumnezeu în putere. Am putea spune din ceea ce Pavel scrie mai târziu, că harul a fost obţinut pentru noi prin ascultarea şi moartea lui Mesia cel întrupat (Romani 3:24-25; 5:18-21); şi harul este revărsat prin învierea şi domnia Fiului lui Dumnezeu în putere. Nu există nici un fel de har pentru păcătoşi în afara celui oferit prin viaţa, moartea şi învierea lui Isus Hristos. Versetul 5 spune clar că Dumnezeu dă har “prin El”, referindu-se la finele versetului 4 la “Isus Hristos Domnul nostru.”

Deci harul este o realitate care vine de la Dumnezeu; şi vine prin Isus şi prin lucrarea Lui pentru noi. Nu este ceva la care să avem dreptul. Isus l-a obţinut pentru noi. Îl primim fără plată datorită ascultării şi morţii altcuiva.

Ce este harul?

Dar ce este acesta? Ei bine, în acest verset harul este conectat cu lucrarea lui Pavel, cu apostolia lui. “[Prin Hristos] prin care am primit harul şi apostolia.” Eu cred că înseamnă că această chemare a lui Pavel ca şi apostol a fost un dar al harului şi că Pavel împlineşte lucrarea aceasta prin puterea acestui har. Deci acest har nu este doar iertarea lui Dumnezeu faţă de păcatul lui Pavel, ci este de asemenea o putere ca să-l împuternicească pe Pavel să-şi împlinească chemarea de apostol.

Bazez afirmaţia de mai sus pe ceea ce spune Pavel în capitolele 12 şi 15 despre relaţia dintre har şi lucrare. De exemplu, în 12:6 Pavel spune, “avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat.” Şi în 12:3 el spune, “Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi ...” Cu alte cuvinte, harul este împuternicirea lui Dumnezeu pentru felurite lucrări de slujire prin darurile pe care acesta le dă, şi darul lui Pavel include vorbirea de pe poziţia de apostol. La fel în 15:15b-16 Pavel spune, “în puterea harului, pe care mi l-a dat Dumnezeu, ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri.” Deci trag concluzia că atunci când spune în 1:5, “prin care am primit harul şi apostolia,” el vrea să spună că Dumnezeu nu numai că l-a salvat din păcatul lui, dar i-a dat de asemenea har pentru a fi un vorbitor cu autoritate care să vorbească despre Fiul lui Dumnezeu înviat în putere.

Cum căpătăm har?

Şi ce înseamnă faptul că Dumnezeu i-a dat har lui Pavel? Înseamnă că i-a dat har ca răspuns la fapte bune? Nu. Pavel spune că el a fost pus deoparte încă înainte de a se naşte (Galateni 1:15; Romani 1:1). Harul nu este răspunsul lui Dumnezeu la ce merităm noi. Harul este darul fără plată al lui Dumnezeu care ne este dăruit înainte ca noi să facem ceva bun, şi este împuternicirea pe care ne-o dă Dumnezeu ca să facem ceva bun. De exemplu, în Romani 4:4 Pavel spune, “Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu în conformitate cu harul, ci în conformitate cu datoria” (traducerea mea). Cu alte cuvinte, harul nu este ceva ce capeţi atunci când lucrezi pentru cineva: aceea este datoria aceluia faţă de tine. Harul nu este niciodată datorat. Ci este întotdeauna un bonus oferit din prea multă bunătate.

De aceea harul este întotdeauna primit prin credinţă, nu câştigat prin fapte. Poţi primi har doar ca pe un dar şi poţi recunoaşte faptul că l-ai primit gratis; nu poţi lucra pentru el, nici nu poţi să-l câştigi. Romani 11:6 afirmă acest principiu: “Şi dacă [alegerea] este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har.” Harul nu ar mai fi har dacă l-ai câştiga prin faptele tale. Noi îl primim prin credinţă, simplu ca pe un dar şi bazându-ne pe el.

De aceea Romani 4:16 spune, “De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har.” Acesta este modul lui Pavel de a spune că harul este absolut gratuit şi nu poate fi meritat. Când harul vine la tine, vine prin credinţă sau nu vine deloc.

Harul are propria lui putere. Nu poţi să-l produci tu. Este, de fapt, o parte a puterii la care se face referire în versetul 4, unde Pavel spune că Isus “a fost declarat Fiul lui Dumnezeu cu putere prin învierea din morţi.” Harul nu este numai iertarea păcatului nostru şi mila faţă de nefericirea noastră, ci este şi o putere divină care vine la noi prin Isus absolut fără nici o plată, de dragul lucrării. Pavel spune în Romani 5:21, “pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru”. Harul este puterea unui rege: “stăpâneşte” şi conduce cu putere prin Hristos către viaţa veşnică.

Deci am văzut că harul este o putere de la Dumnezeu pentru lucrare (cum este apostolia lui Pavel). Estegratis, fără plată şi nu poate fi câştigat sau meritat. Este primit ca un dar prin credinţă, nefiind meritat prin fapte.

Efectul harului

Acum gândiţi-vă pentru un moment la implicaţiile acestui lucru– atât pentru Pavel cât şi pentru voi. Am menţionat unul din aceste lucruri săptămâna trecută. Atunci când Pavel se auto-intitulează în versetul 1, un “rob al lui Hristos Isus” şi un “apostol,” el vrea să spună că Îl slujeşte ca şi apostol pe Hristos cel înviat. Dar acum, din versetul 5, cunoaştem ceva extrem de important referitor la această slujire: este dată şi împuternicită de har. El spune în Romani 15:18, “Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru, pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine [care este puterea harului], ca să aducă Neamurile la ascultarea de El” – care este acelaşi scop ca şi in 1:5. Pavel Îi slujeşte lui Hristos prin harul cu care Hristos Îi slujeşte lui Pavel.

Insist asupra acestui aspect pentru că dacă îl înţelegi din timp, cartea Romani se va deschide ca o floare pentru tine. Dar dacă nu-l înţelegi, cartea nu va avea nici un sens. Şi insist asupra lui pentru că aceasta este esenţa modului cum doreşte Dumnezeu să-ţi trăieşti viaţa. Dumnezeu vrea ca să citeşti versetul 5 şi la final să pui chemarea ta în locul cuvântului “apostolie.” “Apostolia” este a lui Pavel – nu este a mea şi nici a noastră. Ai putea să pui acolo, “prin care am primit harul şi rolul de învăţător.” Sau: harul şi darul cântatului. Sau: harul şi darul lucrării cu studenţii. Sau: harul şi darul celibatului. Sau: harul şi văduvia. Sau: harul şi darul maternităţii. Şi ceea ce ar trebui să spui prin aceasta, este: Dumnezeu mi-a dat fără plată iertarea şi puterea de a împlini o chemare, şi de a împlini un rol pe care-l accept prin credinţă.

Nu este nici un rol în viaţă care să poată fi trăit aşa cum doreşte Dumnezeu, fără de împuternicirea harului. Este imposibil să fii o mamă duhovnicească sau să fii apostol fără puterea harului. Aşa că atunci când Pavel spune, în 1 Corinteni 15:10, că toată lucrarea sa apostolică este prin har, tu poţi să pui în versetul acela propria ta chemare: “Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.” Puterea decisivă, care împuterniceşte pentru orice lucrare şi slujire este harul lui Dumnezeu.

Pavel este extraordinar de zelos în a preamări harul în viaţa sa şi în viaţa ta. Ar trebui să ne alăturăm lui în aceasta. De ce este aşa, se poate vedea clar pe măsură ce privim la urmatoarele două fraze din Romani 1:5:

“Ascultarea credinţei”

“[Prin Fiul lui Dumnezeu Cel viu şi înviat în putere] prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile.” Deci harul nu este primit doar prin credinţă, ci ţinteşte credinţa. Dumnezeu dăruieşte har pentru ca noi să fim instrumentele lui în a aduce “ascultarea credinţei.” Asta este ceea ce am numit eu efectul harului.

Acum, ce înseamnă expresia “ascultarea credinţei”? Cele două înţelesuri principale sunt: “ascultarea care vine din credinţă” (NIV), sau “ascultarea care este credinţa,” pentru că credinţa este ceea ce cere Evanghelia. Aşa după cum ai putea spune: “fapte de curaj” – fapte care vin din curaj. Sau ai putea spune, “bucată de lemn” – bucata este lemn. Amândouă aceste ţeluri (credinţa şi ascultarea care vin din credinţă) sunt cu adevărat ţelurile lui Pavel în lucrare. Şi este foarte dificil să decidem pe care dintre ele vrea să se concentreze aici.

Dar sunt mişcat de întrebarea lui Leon Morris: Dacă Pavel ar vrea să spună doar “credinţa” de ce foloseşte două cuvinte ca să o spună (The Epistle to the Romans [Grand Rapids: Eerdemans Publishing Company, 1988], p. 50)? Cu alte cuvinte, dacă Pavel ar vrea să spună doar, “Am primit harul şi apostolia, ca să aducem credinţa printre toate Neamurile,” atunci de ce să complice lucrurile şi să spună “ascultarea credinţei”? Cred că răspunsul este că el doreşte cu adevărat ca noi să ne gândim nu doar la ascultarea care este credinţa, ci şi la ascultarea dragostei pe care o produce credinţa (1 Timotei 1:5). Vom vedea în capitolul 6 că lui Pavel îi pasă foarte mult de ascultarea creştină. Şi vom vedea în Romani 9:32 că ascultarea este “prin credinţă, şi nu prin fapte.” Şi vom vedea în 14:23 că “tot ce nu vine din încredinţare e păcat.” Cu alte cuvinte, în mintea lui Pavel, toată ascultarea adevărată este roada credinţei.

De ce este aşa? De ce toată ascultarea adevarată vine din credinţă? Sper că puteţi vedea răspunsul dacă comparaţi ceea ce am spus până acum despre har şi credinţă. Dumnezeu ne dă har ca şi putere şi împuternicire pentru lucrare, ceea ce înseamnă că harul este puterea şi împuternicirea ascultării. Deci toată ascultarea adevarată este înfăptuită în puterea harului, şi nu în puterea noastră.

Dar cum primim harul şi cum ne bazăm pe el? Răspunsul este “prin credinţă.” Aşa că puteţi vedea de ce toată ascultarea adevărată este roada credinţei. Este roada credinţei pentru că harul lui Dumnezeu este dat pentru a împuternici ascultarea, şi credinţa este modul prin care noi ne bazăm pe acel har, şi astfel ascultarea este roada acelei credinţe.

Deci ceea ce am văzut până aici este că Dumnezeu vrea să fie Dătătorul în această relaţie. Dumnezeu vrea să fie plin de har. Dumnezeu vrea să fie izvorul şi sursa slujirii, ascultării şi lucrării noastre – fie că este apostolie, fie că este pastor, sau lucrător cu studenţii, sau mamă, sau orice altă chemare. Dumnezeu intenţionează să fie sursa harului care împuterniceşte, dă putere, si sprijineşte. Slujba noastră este să ne încredem în El şi să acţionăm în dependenţă de El. Aceasta este esenţa vieţii creştine.

De ce este totul dependent de har, prin credinţă?

Şi întrebarea finală este, de ce? De ce a gândit Dumnezeu totul în felul acesta – ca totul să fie dependent de harul Său prin credinţă? Ultima frază din Romani 1:5 ne dă răspunsul: “[Hristos] prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile [=popoarele].” Ţelul final al tuturor lucrurilor pe care le face Dumnezeu este ca numele Său (sau numele lui Hristos, care este chipul Său) să fie cunoscut, şi admirat, şi preţuit şi lăudat mai mult decât orice altă realitate.

Romani 9:17 spune lucrul acesta în felul următor: “Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: ‘Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.’" Scopul lui Dumnezeu în istorie şi în tot ceea ce se întâmplă este ca numele Său să fie cunoscut şi reverat. Versetul 5 spune că scopul apostoliei lui Pavel este “pentru Numele Lui” – ca numele lui Isus (care de fapt este o mărturie a caracterului Lui) să fie cunoscut, iubit, preţuit, înălţat şi glorificat.

De aceea face Dumnezeu toată mântuirea noastră, toată lucrarea şi ascultarea noastră dependentă de harul Său şi face toată mântuirea, lucrarea şi ascultarea noastră roada credinţei în har – pentru că Dătatorul este cel ce capătă slava. Dacă toată lucrarea şi ascultarea noastră este prin har prin credinţă, atunci Dumnezeu primeşte gloria şi noi primim ajutorul. Dacă Pavel s-ar fi încrezut în el însuşi ca să slujească ca şi apostol, şi dacă efectul lucrării sale ar fi fost să producă ascultarea de fapte, şi nu ascultarea credinţei printre Neamuri, atunci Numele lui Hristos n-ar fi slăvit, ci Pavel ar fi cel slăvit.

Dătătorul puterii, cel care împuterniceşte ascultarea, primeşte slava. Iată cum spune 1 Petru 4:11 lucrul acesta: “Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea, pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.” Vedeţi cât de clar face Petru această legătură: Dumnezeu capătă slava pentru slujirea noastră dacă Dumnezeu dă har pentru slujirea noastră, şi dacă noi slujim prin credinţa în acel har, în puterea acelui har şi nu în puterea noastră.

Dacă Dumnezeu ţinteşte propria Sa preamărire, mai este El iubitor?

Întrebarea finală pe care oamenii o pun adesea cu privire la această învăţătură biblică este, dacă un Dumnezeu care are ca scop propria Sa preamărire, este un Dumnezeu iubitor. Cartea Romani ne dă două răspunsuri la aceasta întrebare. Mai întâi, în Romani 10:13 Pavel spune, “Fiindcă, oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Deci da, este o dovadă de dragoste din partea lui Dumnezeu ca să preamărească Numele Său şi slava Sa, pentru că oricine cheamă acel Nume va fi mântuit. Dumnezeu ar fi lipsit de dragoste dacă nu ar răspândi şi nu ar înălţa Numele Său ca şi singura noastră nădejde.

Şi al doilea răspuns este dat în Romani 5:2b, unde Pavel spune că în timp ce noi stăm în har prin credinţă “ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, slava lui Dumnezeu este nădejdea noastră, mântuirea noastră şi bucuria noastră. Noi nu chemăm Numele Domnului pentru a obţine altceva. Noi chemăm Numele Domnului pentru ca tot ce ne separă de Domnul să fie biruit prin harul lui Dumnezeu şi să avem acces la Domnul Însuşi. “Ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.” De aceea este o dovadă de dragoste din partea lui Dumnezeu să facă Numele lui Dumnezeu – adică, slava lui Dumnezeu – scopul harului Său, pentru că acesta este scopul dorinţelor noastre.

Este acesta – este El – scopul dorinţelor voastre? Dacă da, atunci Evanghelia harului va avea sens şi o veţi îmbrăţişa. Dacă nu, chemaţi Numele Domnului pentru ca sa vă deschidă ochii să vedeţi lumina Evangheliei slavei lui Hristos, chipul lui Dumnezeu (2 Corinteni 4:4).